Data publicării:
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 23 ianuarie 2024
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 23 ianuarie 2024. Pe data de 23 ianuarie, este prăznuit Sfântul Clement de Ancira.
La vârsta de numai 12 ani, Sfântul Clement purta deja haina monahală. După doar opt ani de monahism şi îndelungate nevoinţe, tânărul Clement este ales, prin rânduiala lui Dumnezeu, episcop. Nevoinţele din chilie s-au continuat cu nevoinţele cele din lume, viaţa sfântului fiind o neîncetată mucenicie.
Sub împăratul Dioclețian a pătimit cu moarte minunată sfântul Clement. Împăratul a arătat cu mâna spre uneltele de chinuire, zicând către sfânt: "Acestea sunt pregătite celor ce nu cred în zeii noştri".
Viteazul mucenic al lui Hristos i-a răspuns: "Dacă tiraniile tale, precum ţi se pare, sunt înfricoşate, apoi ce socoteşti de chinurile acelea, pe care le-a gătit Dumnezeu în iad celor ce nu cred în El? Deşi se văd darurile voastre a fi luminoase, minunate şi cinstite, pentru cei ce cugetă cele pământeşti, cu mult mai mari însă sunt cele ce se dau în ceruri şi pe care le-a pregătit Dumnezeu celor ce-L iubesc, pe care ochiul nu le-a văzut, urechea nu le-a auzit, şi la inima omului nu s-au suit".
Sfântul Clement de Ancira şi-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu după multe şi nesfârşite chinuri.
Rugăciunea zilei de marţi
Doamne Dumnezeul meu, osândit stau înaintea Feţei Tale celei Sfinte, şi-mi mărturisesc nevrednicia, neputinţa şi sărăcia mea cea mare. Pentru aceasta mă rog Ţie, o, Izvor dulce şi noianul îndurării, deschide stavilele cerului şi plouă asupra mea bunătăţile îndurării Tale, ca să pot scoate lacrimi, să plâng, să spăl şi să curăţesc sufletul meu de întinăciunea păcatelor, cu căinţă tare şi adevărată. Şi ca să-mi dai acest dar, Stăpâne, pun mijlocitor pe Înaintemergătorul Ioan, către care zic: O, învăţătorule al credinţei şi mărite Prorocule, care eşti mai mare decât toţi prorocii, precum Însuşi Fiul lui Dumnezeu te-a numit în Sfânta Evanghelie, tu care ai arătat poporului pe Stăpânul Hristos, tu care L-ai botezat în Iordan şi ai văzut cerurile deschizându-se, tu care ai auzit glasul Părintelui Ceresc şi ai văzut pe Duhul Sfânt ca un porumbel pogorându-se peste El. Rogu-te, ajută-mi cu mijlocirea ta, tu care stai în cer înaintea judecătorului Veşnic, şi fă să se îndure de mine, că ai multă îndrăzneală înaintea Lui.
Întinde mâna aceea cu care L-ai botezat şi strică cugetele mele cele rele şi mă întăreşte să-mi petrec viaţa pe calea cea bună a lui Dumnezeu. O, Prorocule, luminează-mi mintea cu poruncile Domnului, ca să le ţin minte şi să le păzesc până la capătul vieţii mele. Şi să stai lângă mine în ora morţii mele, să mă duci pocăit înaintea Stăpânului meu, Dumnezeu. Roagă-te încă şi pentru toată lumea, ca Dumnezeu să dea ajutor creştinilor, şi celor vii şi celor răposaţi, şi să-i odihnească de nevoile cele multe, să le dea toate cele de trebuinţă şi să-i învrednicească Împărăţiei Sale. Amin.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News