Data actualizării:
Data publicării:

Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 22 ianuarie 2020

Autor: DCNews Team | Categorie: Stiri
WhatsApp

Pe data de 22 ianuarie, este prăznuit Sfântul Apostol Timotei.

Din Faptele Apostolilor, aflăm că Sfântul Apostol Pavel ajunge împreună cu Barnaba în Listra, unde va tămădui un şchiop din pântecele maicii sale, potrivit crestinortodox.ro. În urma acestei minuni, mama lui Timotei îl găzduieşte în casa sa, şi-l dăruieşte pe fiul ei lui Pavel, ca dar pentru binecuvântarea adusă în cetatea ei.

După ce Sfântul Evanghelist Ioan va fi alungat de împăratul Domitian în insula Patmos, Sfântul Apostol Pavel îl va hirotoni episcop în locul acestuia. Pătimirea sa este legată de o sărbătoare în cinstea zeilor. Există obiceiul în timpul anului, că închinătorii la idoli să poarte măşti şi să omoare persoanele pe care le întâlneau pe străzi. Socoteau că aşa aduc jertfa zeilor.

În timpul acestui obicei, Timotei iese cu îndrăzneală în faţa acestora şi Îl mărturiseşte pe Hristos. Aceştia, neprimind cuvintele Sfântului Timotei, l-au bătut până când şi-a dat duhul. Trupul său a fost îngropat în locul ce se numea Pion. Din porunca împăratului Constantiu (337-361), moaştele sale au fost duse în Constantinopol.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel