Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 iunie 2024
Calendar Creștin Ortodox. Sărbătoare 19 iunie 2024. Pe data de 19 iunie, este consemnat, în Calendarul Creștin Ortodox, Sfântul Apostol Iuda.
Sfântul Iuda a fost unul dintre cei 12 Apostoli ai Mântuitorului. Sfântul Apostol Iuda este uneori numit în Scriptură "Iuda, fratele lui lacov" (Luca 6; 16, Fapte 1; 13), scrie crestinortodox.ro.
Între cărţile Noului Testament s-a păstrat de la el o Epistolă Sobornicească: "Iuda, rob al lui lisus Hristos şi frate al lui lacov (Iuda 1:1). Chiar dacă s-ar fi putut numi pe sine frate al lui Hristos cu aceeaşi îndreptăţire că şi lacov, el nu o face.
Sfântul Apostol Iuda mai este cunoscut şi ca Levi sau Tadeu. Însă, nu trebuie confundat cu celălalt Tadeu, care a făcut parte din cei 70 de Apostoli ai Mântuitorului. Sfântul Apostol Iuda a predicat Evanghelia în ludeea, Samaria, Galileea, Idumeea, Siria, Arabia, Mesopotamia şi Armenia.
Ajungând să predice în ţinutul Muntelui Ararat, Sfântul Apostol Iuda a fost prins de păgâni, răstignit şi omorât cu săgeţi.
Rugăciunea de dimineață scrisă de Părintele Arsenie Boca
"Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mă ca astăzi toată ziua să mă lepăd de mine însumi, că cine ştie din ce nimicuri mare vrajbă am să fac şi astfel, ţinând la mine, să Te pierd pe Tine.
Doamne Iisuse Hristoase, ajută-mi ca rugăciunea Preasfântului Tău nume să-mi lucreze în minte mai mult decât fulgerul pe cer, ca nici umbra gândurilor rele să nu mă întunece, căci iată păcătuiesc în tot ceasul.
Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, că umblăm împiedicându-ne prin întuneric. Patimile au pus ţină pe ochii minţii, uitarea s-a întărit în noi ca un zid, împietrind în noi inimile noastre şi toate împreună au făcut temniţă în care Te ţinem bolnav, flămând şi fără haina, aşa risipind în deşert zilele noastre, umbriţi şi dosădiţi până la pământ.
Doamne, Cel ce vii între oameni în taină, ai milă de noi şi pune foc temniţei, aprinde dragostea în inimile noastre, arde spinii patimilor noastre şi fă lumină sufletelor noastre. Doamne, Cela ce vii în taina între oameni, ai milă de noi, vino şi Te sălăşluieşte întru noi, împreună cu Tatăl şi cu Duhul Tău cel Sfânt. Căci Duhul Sfânt se roagă pentru noi cu suspine negrăite, când graiul şi mintea rămân neputincioase.
Doamne, Cel ce vii în taină, ai milă de noi, căci nu ne dăm seama cât suntem de nedesăvârşiţi şi cât eşti de aproape de sufletele noastre şi cât ne depărtăm noi prin păcatele noastre. Ci luminează lumina Ta peste noi, ca să vedem lumina prin ochii Tăi, să trăim în veci prin viaţa Ta. Lumina şi Bucuria noastră, slavă Ţie! Amin".
Sursa: crestinortodox.ro
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News