Calendar Creștin-Ortodox. Sărbătoare 16 august 2018 - Cruce neagră. Domnia lui Constantin Brancoveanu a început sub semnul apariţiei Bibliei în limba romana, numită "de la Bucureşti", în anul 1688.
Calendar Creștin-Ortodox. Sărbătoare 16 august 2018 - Cruce neagră. Pentru că a refuzat să se lepede de la credinţa creştină, pe 15 august 1714, chiar în ziua când împlinea 60 de ani, domnitorul roman a fost decapitat. Aceeaşi pedeapsă au suferit-o şi cei patru fii ai săi, împreună cu sfetnicul Ianache, scrie crestinortodox.ro.
Calendar Creștin-Ortodox. Sărbătoare 16 august 2018 - Cruce neagră. "De legea creştină nu mă las, căci în ea m-am născut şi am trăit, şi în ea vreau să mor!", iar către fiii lui a rostit: "Fiilor, fiţi bărbaţi! Am pierdut tot ce aveam pe asta lume. Nu ne-au mai rămas decât sufletele. Să nu le pierdem şi pe ele, ci să le ducem curate înaintea feţei Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Să spălăm păcatele noastre cu sângele nostru!", a spus domnitorul.
Calendar Creștin-Ortodox. Sărbătoare 16 august 2018 - Cruce neagră. Trupurile lor au fost aruncate în Bosfor și, apoi, au fost scoase de câţiva creştini şi îngropate într-o mănăstire din Halki. În 1720, Doamna Maria (Marica) a adus rămăşiţele domnitorului şi le-a îngropat în Biserica Sfântul Gheorghe Nou din Bucureşti.
Calendar Creștin-Ortodox. Sărbătoare 16 august 2018 - Cruce neagră. Pe 15 august 1992, Constantin Brancoveanu cu fiii săi şi cu sfetnicul Ianache au fost declaraţi sfinţi de către Biserica Ortodoxă Romană. Sunt sărbătoriţi pe 16 august pentru a nu coincide cu sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Orașul din România unde nu există ambuteiaje. Titi Aur: De ce se circulă extraordinar, în ciuda faptului că e foarte aglomerat / video
- Aderarea completă a României la Schengen. Comisarul European pentru Afaceri Interne, anunț important. Când ar putea fi eliminate și controalele la frontierele terestre
- Naty Badea: Nu mai este de trăit în Italia. Mie îmi este foarte teamă chiar și să merg pe stradă
- "Sunt distrusă psihic". Ilona și Ristei, cădere nervoasă: "Este un fel de Sandu Ciorbă, ȋn chineză!"
- Ce sunt tahionii, particulele "suspecte" care au invadat Universul
- Proiectul Ministerului de Interne care vizează îmbunătățirea și modernizarea sistemului. Bogdan Despescu, explicații / video
- Avocatul Poporului vrea să le facă dreptate „copiilor pandemiei” care au pierdut doi ani de școală
- USR, proiect de lege privind trimiterea pacienților de la stat la privat. Rafila, reacție
- Previziunea lui Ciuvică privind alegerile pentru Primăria Capitalei: Ia peste 40% / video
- ANAF a publicat Ghidul privind tratamentul fiscal aplicabil veniturilor obținute de persoanele fizice din prestarea unor activități de înfrumusețare/întreținere corporală