Data publicării:
Calea Victoriei, pietonală la sfârșit de săptămână
Primarul general al Capitalei a anunțat joi că, pe vreme bună, Calea Victoriei ar putea fi pietonală la sfârşit de săptămână tot anul.
„Proiectul e pilot pentru Sărbătorile Pascale, dar, dacă se va considera că este unul reuşit, dorinţa noastră e ca în fiecare weekend, pe tot parcursul anului, în special când este vreme bună, deci, să spunem, până la finalul lunii septembrie, de vineri după-amiază spre seară până duminică seară, această zonă de la Guvern până la Ateneu să fie una pietonală. O vom inaugura cu siguranţă împreună”, a declarat Firea, joi, la comitetul intern de analiză a bugetului Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB).
Potrivit acesteia, Calea Victoriei va fi pietonală începând cu Sărbătorile Pascale, de la Piaţa Victoriei până la Piaţa George Enescu, iar în prezent împreună cu Administraţia Străzilor şi cu operatorii de salubritate se doreşte în primul rând să se facă curăţenie.
[citeste si]
„Nu putem să ornăm ceva sau să vă invităm pe dumneavoastră de la ARCUB şi Creart să veniţi cu spectacole până nu facem curăţenie în primul rând, o curăţenie exemplară, o amenajare şi ulterior dumneavoastră ne veţi propune spectacole şi alte manifestări culturale”, a mai spus Firea, potrivit Agerpres.
Anterior, pe 8 martie, ea anunţase că, la sfârşit de săptămână, în preajma Sărbătorilor Pascale, Calea Victoriei ar urma să devină pietonală şi a subliniat, totodată, că în privinţa Centrului Vechi sunt necesare măsuri de „igienizare, ecologizare şi înfrumuseţare”.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News