"Mai devreme, caldurā in case! Printre primele initiative parlamentare ca senator de Bucuresti va fi cea privitoare la modificarea intervalului de timp legal de la care se poate furniza agentul termic. Voi depune imediat dupa depunerea juramantului un Proiect de lege de amendare a Legii Termoficarii, astfel incat toamna sa se poata furniza caldura mai devreme in apartamente si institutiile racordate, fata de cat prevede acum cadrul legislativ.
Un prim pas in aceasta directie l-am facut ca primar general, in 2018 cand, la soliciarea noastra, a fost modificata hotararea de guvern 117/1994. Am solicitat atunci modificarea intervalului de timp calculat ca referinta : media pe 3 zile intre orele 20.00 si 6.00, pentru care se asteaptau 10 grade prin lege. Anterior, ani de zile, s-a dat drumul foarte tarziu la caldura, pentru ca intervalul era 18.00 - 6.00. Foarte mare! Deci, se dârdâia toamna tarziu in case", transmite Gabriela Firea.
Ce alte modificări propune Gabriela Firea
"La cererea cetatenilor care imi scriu si acum, ca le este frig in case, din cauza acestor restrictii legale, propun micsorarea si mai mult a acestui interval, cu inca 3 ore, adica de la 22.00 la 7 dimineata. Astfel incat, in momentul in care se resimte, deja, rece in apartamente si birourile racordate la sistemul centralizat, sa se poata furniza agentul termic. Acest lucru se poate realiza prin lege votata in Parlament, cum am precizat anterior, sau printr-o hotarare a Guvernului (cadrul legal existent in prezent este art. 117 din H.G. nr. 425/20.07.1994, modificat prin H.G. nr. 337/ 16.05.2018).
Propun, de asemenea, ca persoanele si familiile care cer amanarea livrarii agentului termic, din cauza problemelor financiare, sa fie sprijinite, astfel incat sa nu se imbolnaveasca, stand in frig, in propria casa", anunţă Gabriela Firea.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Când vor scădea prețurile locuințelor din România și marea modificare din Noua Casă. Nancu (FNGCIMM) vine cu o veste excelentă