Călătoria lui Vlad pe Celălalt Tărâm
Sâmbătă, 11 mai 2019, ora 11.00, la sediul MNLR din Strada Nicolae Crețulescu 8, va avea loc o întâlnire cu Sînziana Popescu, autoarea volumelor „Călătoria lui Vlad pe Celălalt Tărâm" (seria Andilandi, vol. 1) și „Aventura gemenilor Andrei și Lucia dincolo de Poiana Vie" (seria Andilandi, vol. 2), Editura Nemira, 2019. Evenimentul va fi moderat de scriitorul Vasile Ernu.
Sînziana Popescu propune, prin seria Andilandi, povești sută la sută românești, basme contemporane în care filonul folcloric este foarte frumos adus în fața cititorilor. Ielelor, Căpcăunilor, Zmeilor, Strigoilor, Blajinilor, Balaurilor, Sânzienelor, Ursitoarelor, Calului Năzdrăvan și Solomonarilor li se alătură un personaj cu o semnificație cu totul specială – tăcuta și profunda Andilandi, Pasărea Măiastră. Ea asigură trecerea copiilor în lumea de basm, pe Celălalt Tărâm, unde suspansul și surprizele se țin lanț. Fiecare roman din serie scoate la lumină personaje-cheie noi și fiecare dintre aceste povești este una cu morală, însă fără să fie moralizatoare.
Sînziana Popescu este o Pasăre Măiastră, care a ales să locuiască pe un Tărâm Fermecat ca să-i apere pe cititorii mici și mari de orice pericol, deoarece, în folclorul românesc, cum bine știți, Strigoii, Ielele, Zmeii, Căpcăunii sau Solomonarii pândesc la fiecare colț și capăt de rând pentru a ataca bunul mers al lucrurilor. Până să înceapă această aventură, Sînziana Popescu a poposit și în teatru, iar piesele ei pentru copii au fost premiate, traduse și jucate pe scene mari în toată țara sau la Teatrul Național Radiofonic. În afară de seria ANDILANDI, a scris și cărți bogat ilustrate: „Mașinuța curcubeu", „Experimentul Martinel" (Editura Pionier Press, 2018) și „Pentru Petrică, iepurașul meu cu ochii roșii" (Editura Pandora M, 2017).
Sinziana Popescu continua să scrie cărți pentru copii, să țină ateliere și lecturi publice. Informații despre toată activitatea ei se găsesc pe www.andilandi.ro, la un click distanță de un zbor de poveste, anunță MNLR într-un comunicat.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News