Data publicării:
Câine, aruncat de la etaj. Ce spune stăpâna. Adevărul despre imaginea apărută
După ce s-a scris că un bărbat din Timişoara și-ar fi aruncat câinele pe geam, de la etajul al patrulea, polițiștii au intrat pe fir. Ce au descoperit?
Inițial, s-a crezut că un bărbat ar fi comis gestul teribil deoarece animalul nu-l lăsa să doarmă. Polițiștii spun că stăpâna le-ar fi povestit că are mai mulți câini, pe care îi ține într-o cameră. Seara le-a făcut baie și a lăsat geamul deschis, moment în care unul dintre animale ar fi sărit pe geam. Femeia ar fi descoperit totul abia dimineața, după intervenția pompierilor, scrie tion.ro.
Vecinul care a sunat la 112 a declarat că animalul se afla de aproximativ 20 de minute în pom. În tot acest timp și până la sosirea pompierilor, dar și pe durata intervenției proprietarul nu ar fi coborât să vadă ce se întâmplă, potrivit tion.ro.
Vezi și: Cele mai bune școli din București. Ce sector ocupă primul loc
Câinele a rămas blocat într-un copac și a fost salvat de pompierii chemați să intervină. Un martor a fotografiat animalul și a postat imaginile pe internet:
"Instabil psihic sau om fără suflet, așa se poate numi o persoană care la ora 5:30 și-a aruncat câinele pe fereastră de la etajul 4, pe motiv că l-a deranjat din somn. Mulțumesc pompierilor care au ajuns în scurt timp, dar inițial au crezut că este o glumă proastă", a postat pe Facebook cel care a fotografiat animalul.
Vezi și: Mâncare de post. Ardei umpluți: Rețeta măicuţelor de la Mânăstirea Prislop
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News