Descoperire macabră în Neamț. Cadavrul unui bărbat dat dispărut de 10 zile a fost găsit mușcat de animale, scrie realitateadeneamt.net. Este vorba despre un bărbat în vârstă de 81 de ani care dispăruse de acasă.
Cadavrul prezenta mai multe plăgi provocate prin mușcare, fiind transportat la Serviciul de Medicină Legală Neamț, în vederea efectuării necropsiei și stabilirii, cu exactitate, a cauzei decesului.
Polițiștii continuă cercetările sub aspectul comiterii infracțiunii de ucidere din culpă, în vederea stabilirii circumstanțelor în care s-a produs evenimentul în cauză.
Un bărbat de 48 de ani, dat dispărut din iunie, găsit MORT într-o fabrică dezafectată
Cadavrul unui bărbat de 48 de ani din Sebeş, dispărut de la domiciliu în iunie, a fost găsit în incinta unei fabrici dezafectate din municipiu, poliţiştii luând în calcul un posibil suicid, potrivit unui comunicat transmis Agerpres de către Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Alba.
Conform sursei citate, Poliţia Municipiului Sebeş a fost sesizată joi cu privire la faptul că în incinta unei fabrici dezafectate din municipiu a fost găsit un cadavru uman.
"Echipa de cercetare deplasată la faţa locului a constatat că acesta se afla lângă un arbore, în stare avansată de putrefacţie. În urma verificărilor efectuate, s-a stabilit că aparţine unui bărbat de 48 de ani, din Sebeş, dispărut de la domiciliu din luna iunie 2021, existând suspiciunea că acesta s-ar fi sinucis", se menţionează în comunicat.
Cadavrul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, pentru efectuarea necropsiei şi stabilirea cu exactitate a cauzei morţii. Cercetările sunt continuate, mai arată sursa citată.
Un alt bărbat a fost găsit mort într-un rezervor de combustibil al unei stații peco de la intrarea în Eforie Nord, relatează Mediafax. Potrivit ISU Constanța, pompierii au fost alertați prin apel la 112 cu privire la faptul că o persoană este căzută într-un rezervor de combustibil al unei stații peco de la intrarea în Eforie Nord. Citește continuarea AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Marte în Berbec, din 30 aprilie. Ce aduce în viețile noastre. Patru zodii sunt primele afectate
- Lovitură de teatru la CCR: documente ANAF, declarate neconstituționale în procesele penale
- Doi mari actori români au scris istorie împreună, dar s-au urât în viața reală. De ce nu și-au vorbit timp de 32 de ani
- Probleme pentru doi concurenți, la Te cunosc de undeva: "M-am trezit cu genunchiul umflat"
- DNA, primele acuzații oficiale după perchezițiile la Complexul Energetic Oltenia (CEO). Cine este directorul reținut. Acuzațiile procurorilor
- Dispare obiceiul de a consuma vin? Ce afectează vânzarea popularei băuturi
- "Să aprindem grătarele". Ce spune Mihaela Bilic despre mici, cel mai popular aliment printre români
- 10 lucruri pe care nu le știai despre primarul USR Dominic Fritz
- BANCUL ZILEI: Lucruri dificil de realizat
- Selly, explicații în scandalul cu Radu Alexandru - "piticigratis", Iorga, Adrian Elicopter de Luptă și acuzațiile de viol / video