Data publicării:

Cadavrul unui bărbat a fost găsit într-un râu din județul Neamț

Autor: Andreea Ditcov | Categorie: Lifestyle
WhatsApp
Pixabay
Pixabay

Cadavrul unui bărbat, în vârstă de 71 de ani, a fost descoperit în albia râului Moldova. 

Alegeri prezidentiale 2024

Întâmplare macabră în județul Neamț, în municipiul Roman. Cadavrul unui bărbat în vârstă de 71 ani a fost scos, sâmbătă, de pompieri, din râul Moldova. Purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ a declarat că trupul victimei a fost văzut de un şofer care a sunat la 112.

"A fost identificată victima, un bărbat în vârstă de 71 de ani din localitatea Roman, care nu a răspuns manevrelor de resuscitare efectuate de un echipaj medical solicitat pentru acordarea primului ajutor. În urma examinării sumare a suprafeţei exterioare a corpului nu au fost identificate urme vizibile de violenţă. Corpul a fost transportat la Serviciul de Medicină Legală, în vederea efectuării necropsiei şi stabilirii cu exactitate a cauzelor decesului", a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ Neamţ.

Cercetările continuă pentru stabilirea cu exactitate a împrejurărilor şi a fost întocmit un dosar penal de ucidere din culpă.

Cadavrul unui inginer, găsit în Iași

Un inginer constructor din Iași s-a sinucis, iar cadavrul său a fost găsit pe malul lacului Ciric, în apropiere de comuna Aroneanu. Un trecător a făcut descoperirea demnă de filmele de groază, trupul aflându-se în descompunere. În jurul brâului, inginerul își legase cu ajutorul unor sârme mai multe pietre. Investigatorii au decis că în acest caz, bărbatul și-a plănuit sinuciderea în cele mai mici detalii, scrie bzi

A murit pe liniile de tren în Arad

Cadavrul secţionat al unui bărbat a fost găsit între liniile de cale ferată din judeţul Arad, în noaptea de duminică spre luni, din primele cercetări ale poliţiştilor rezultând că victima a fost lovită de un tren marfar, informează Agerpres.

În urma unui apel la 112, poliţiştii au găsit trupul secţionat la aproximativ 150 de metri de trecerea la nivel cu calea ferată situată lângă Staţia CFR din localitatea Vladimirescu.

Crimă tăinuită în Buzău

În Prâscov, județul Buzău, cu ajutorul unui buldo-excavator a fost scos dintr-o groapă trupul unui localnic de 37 de ani dispărut de mai multe săptămâni. Se bănuie că la mijloc a fost o crimă, iar proprietarul casei, de 39 de ani, a fost reținut pentru acuzația de omor, conform buzoienii.ro. 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel