Cabinetul Ungureanu, față în față cu prima moțiune de cenzură
Guvernul Ungureanu urmează să dea piept cu prima moțiune de cenzură, care ar putea fi depusă, marți, de Opoziție, demersul fiind centrat pe situaţia UMF Târgu Mureş.
Opoziția a anunțat la 1 aprilie că va depune prima moțiune de cenzură împotriva Guvernului Ungureanu la 17 aprilie, imediat după Sărbătorile Pascale. Temele enunţate de Victor Ponta atunci pentru moţiunea de cenzură erau: înfiinţarea unei facultăţi în limba maghiară la Universitatea de Medicină şi Farmacie Târgu Mureş, care presupune, în opinia opoziţiei, "cedarea premierului Ungureanu în faţa UDMR", precum şi "cedarea în faţa intereselor străine de a vinde ce a mai rămas din resurse" şi "cedarea în faţa dorinţei baronilor care încă au rămas la PDL", cu referire la Hotărârea de Guvern prin care se acordă bani primăriilor.
Deşi în ultimele două săptămâni liderii USL au dat ca sigură data de 17 aprilie pentru depunerea moţiunii de cenzură, este posibil ca aceasta să mai fie amânată, aşa cum reiese din declaraţiile de vineri ale preşedintelui PSD, Victor Ponta.
Ponta a anunţat, vineri, că marţi, 17 aprilie, el şi Crin Antonescu vor avea o întâlnire cu grupurile parlamentare ale PSD şi PNL din Senat, pentru a constata şi în mod oficial "reluarea majorităţii" în această Cameră legislativă, iar miercuri se vor întâlni cu grupurile de la Camera Deputaţilor, "pentru a vedea în ce măsură acolo, dincolo de fraudările doamnei Anastase, mai există cu adevărat o majoritate".
"În urma acestor consultări depunem moţiunea de cenzură şi, cel mai probabil, conform termenelor constituţionale, în săptămâna 23-28 aprilie vom vota moţiunea de cenzură", a spus Ponta, dând de înţeles că depunerea moţiunii ar putea fi amânată cel puţin până miercuri, scrie Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News