Cabană distrusă de flăcări în Iași. Pompierii intervin din mai multe localități
Un incendiu violent a distrus o cabană dintr-o comună din Iași.
Un incendiu a izbucnit în această seară la Cabana Bârnova, din comuna Ciurea, județul Iași, au anunțat reprezentanții Inspectoratului pentru Situații de Urgență.
Alerta a fost dată în jurul orei 20:00, iar la fața locului au fost trimise forțe sporite de pompieri.
”La sosirea forțelor de intervenție la locul intervenției incendiul se manifesta generalizat cu flacăra. Sunt direcționate pentru stingerea incendiului 3 autospeciale de stingere, 3 autocisterne, un echipaj de prim ajutor calificat, Serviciile Voluntare pentru Situaţii de Urgenţă al Comunelor Ciurea și Gajduri”, au anunțat reprezentanții ISU Iași.
Momentan nu se cunoaște cauza producerii incendiului. Nu au fost înregistrate victime.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News