Data publicării:

BUZĂU: Un bărbat a murit într-un accident cumplit

Autor: Anca Murgoci | Categorie: Stiri
WhatsApp

Un accident cumplit s-a produs sâmbătă pe DN2B Buzău-Brăila, în apropiere de intrarea în Gălbinași.

Un șofer aflat la volanul unui autoturism Skoda înmatriculat în Galați, care circula din direcția Buzău-Brăila, a lovit un porc aflat pe carosabil , după care a pierdut controlul volanului și a pătruns pe contrasens.

În acel moment, Skoda a întâlnit autoturismul Dacia Logan, condus din sens opus de către un șofer în vârstă de aproximativ 60 de ani, din Gălbinași, care se îndrepta spre Buzău.

În urma impactului, ambii șoferi au rămas încarcerați, fiind nevoie de intervenția lucrătorilor ISU Buzău pentru a-i scoate dintre fiarele contorsionate ale mașinilor. Șoferul Loganului, care era frigotehnist la Spitalul Județean de Urgență Buzău, a decedat pe loc.

Celălalt șofer a fost transportat de urgență la spital. Pe câmp, la mică distanță de locul producerii accidentului, se putea observa un alt porc.

Polițiștii încearcă acum să stabilească dinamica exactă a producerii accidentului și modul în care au ajuns animalele pe carosabil, notează Ziua de Buzău.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel