Buşoi: Mă aştept ca PSD să boicoteze referendumul
Data publicării:
Autor: Mihai Ciobanu
WhatsApp
Cristian Busoi, europarlamentar PNL
Cristian Busoi, europarlamentar PNL
 Europarlamentarul PNL Cristian Buşoi a declarat vineri, la Brăila, că se aşteaptă ca PSD să boicoteze referendumul din 26 mai. 

"Eu cred că nimeni în această ţară, nici cei mai înfocaţi susţinători ai partidului principal de guvernământ, nu poate crede că Liviu Dragnea este sincer atunci când spune că susţine referendumul sau că nu are o problemă cu aceste întrebări şi cu ideea de referendum în sine. E un demers cu totul şi cu totul nesincer. Eu mă aştept ca, la un moment dat, direct sau prin metode specifice de mobilizare, PSD şi reţeaua sa electorală să boicoteze referendumul. Că o va face vorbind direct cu militanţii şi cu membrii de partid, că o va face asumat, prin declaraţii publice, că vor încerca să găsească un pretext clar, vor încerca să boicoteze referendumul", a declarat Buşoi. 

Europarlamentarul a afirmat că "ideea referendumului nu este neapărat pentru a scoate lumea la vot", ci trebuie privită ca pe o întâmpinare făcută de preşedintele României unei dezbateri "care astăzi frământă societatea românească şi unui asalt, pe care din păcate cu greu îl mai putem opri, din partea actualei majorităţi guvernamentale şi actualului Guvern pe chestiuni care ţin de justiţie". 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel