România a dovedit până acum că a ales soluția corectă în lupta împotriva COVID-19. S-au luat la timp măsurile de distanțare socială, s-a instituit starea de urgență pentru ca instituțiile statului să aibă la îndemână toate mijloacele în acest război greu cu un inamic despre care cunoaștem foarte puțin.
Împreună am luptat și am câștigat primele bătălii din această luptă care este de durată. Nu putem relaxa acum în niciun fel atenția noastră. Nu putem slăbi capacitatea instituțiilor, cum nu putem abandona strategia aleasă. Avem nevoie pentru încă o perioadă de timp de menținerea măsurilor stricte pentru a putea apoi răsufla ușurați!
"Apel la raţiune"
PSD și sateliții săi trebuie să înțeleagă că suntem într-un ”război”, nu suntem într-o competiție electorală. Românii trebuie apărați prin toate mijloacele și nu împinși în brațele ”inamicului”. Fac apel la rațiune! Lăsați de o parte propaganda, jocul politic și votați în interesul României și al românilor! Votați pentru aprobarea decretului Președintelui României, Klaus Iohannis, care prevede prelungirea stării de urgență pentru o perioadă de 30 de zile. Avem nevoie de unitate și de coerență!
Șantajul pe care încercați să îl faceți zilele acestea nu va scoate România din criză și nu va aduce nici sănătate și nici prosperitate oamenilor. Trebuie să depășim criza medicală! Orice viață salvată acum este o reușită! Acesta este și trebuie să rămână obiectivul principal al oricărui om politic.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Acest articol reprezintă o opinie.- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- BANCUL ZILEI: Ați greșit numărul!
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă