Bursa locurilor de muncă: sute de persoane și-au găsit de lucru
Luni, 3 decembrie, au fost oferite 2.792 locuri de muncă, dintre care 2.411 destinate persoanelor cu dizabilități.
„Ziua Internațională a Persoanelor cu Dizabilități" a fost marcată de Ministerul Muncii și Justiției Sociale, în colaborare cu Agenția Națională pentru Ocuparea Forţei de Muncă și Autoritatea Națională pentru Persoane cu Dizabilități prin organizarea, la nivel national, a unor evenimente ce au avut ca scop conectarea persoanelor cu dizabilităţi la oportunităţile de angajare de pe piaţa muncii, precum și activități specifice bursei locurilor de muncă, se arată într-un comunicat de presă primit la redacție.
Acțiunile derulate de MMJS, în parteneriat cu ANOFM și ANPD și direcţiile generale de asistenţă socială şi protecție a copilului s-au desfășurat sub deviza "Pot ce poţi şi tu! Angajează-mă!". La evenimentele organizate la nivel național astăzi, 3 decembrie, au fost oferite 2.792 locuri de muncă, dintre care 2.411 destinate persoanelor cu dizabilități.
Din totalul celor 1.523 persoane participante la această acțiune, 1.292 au fost persoane cu dizabilități. La această acţiune organizată la nivel naţional de agenţiile teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă, au fost selectate în vederea încadrării 570 persoane, dintre care 509 din categoria persoanelor cu dizabilități. 362 agenți economici au răspuns invitației Serviciului Public de Ocupare, aceștia oferind locuri de muncă în ramuri de activitate precum: comerț cu ridicata, fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, fabricarea autovehiculelor de transport, construcții de clădiri, comerț cu amănuntul, fabricarea de mobilă, industria alimentară etc.
Meseriile căutate
Persoanele fără studii superioare au fost selectate în vederea încadrării în muncă în meserii precum: muncitor necalificat, ucenic, ambalator manual, manipulant marfă, confecţioner asamblor articole textile, lăcătuș mecanic etc. Pentru persoanele cu studii superioare au fost oferite locuri de muncă în meserii precum: economist, arhivist, asistent manager, asistent social, inginer, psiholog.
"Am pornit de la idea că dacă vom reuși să angajăm fie și măcar o persoană, în urma organizării acestei Burse, atunci ea va fi un succes, acest lucru va însemna că am reușit să integrăm pe piața muncii o persoană cu dizabilități, în plus. Iată că am reușit să integrăm peste 500 de persoane cu dizabilități, nu doar una. Vom organiza în continuare astfel de evenimente, pentru că locul persoanelor cu dizabilități este în societate, integrate și nu excluse din societate. Le mulțumim partenerilor, angajatorilor, dar și persoanelor care au venit, astăzi, să își caute un loc de muncă", transmite ministrul Muncii și Justiției Sociale, Marius Budăi, care a participat la Bursa organizată în București, la sediul DGASPC Sector1.
Subvenții ANOFM
Pentru a veni în sprijinul persoanelor cu dizabilităţi, dar mai ales pentru a face mai uşoară integrarea acestora pe piaţa muncii, pe lângă serviciile de consiliere, orientare și reconversie profesională, inclusiv evaluarea gratuită a abilităților și competențelor profesionale, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă acordă subvenții, pe o perioadă de 12 luni, angajatorilor care încadrează în muncă persoane cu handicap pe perioadă nedeterminată, cu condiția menținerii în activitate cel puțin 18 luni de la data angajării. Subvenția lunară este de 2.250 de lei pentru fiecare persoană cu dizabilităţi încadrată în muncă.
Acțiunile derulate astăzi se înscriu în seria de evenimente şi acţiuni menite să contribuie la promovarea drepturilor persoanelor cu dizabilități, incluziunea lor socială şi profesională.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News