Data publicării:

Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi. Anunțul ANOFM

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Stiri
WhatsApp

Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă organizează vineri bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi.

Alegeri prezidentiale 2024

Evenimentul va avea loc la nivelul celor 42 de agenţii teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă şi are ca scop facilitarea accesului absolvenţilor la locurile de muncă disponibile şi interacţiunea directă cu agenţii economici.

"Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi reprezintă o oportunitate de a cunoaşte mai bine piaţa muncii, ofertele de locuri de muncă, pentru ca aceştia să poată alege un loc de muncă conform pregătirii lor profesionale sau să se informeze despre ocupaţiile cu posibilităţi mai mari de angajare pe termen mediu şi lung. La acest eveniment, pot participa şi celelalte categorii de persoane care nu au loc de muncă sau care doresc schimbarea acestuia", precizează ANOFM.

Participarea la Bursa locurilor de muncă pentru absolvenţi este gratuită atât pentru angajatori, cât şi pentru persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă.

Locațiile de desfășurare a bursei atât în București, cât și în țară, numărul estimativ al locurilor de muncă oferite de angajatori, precum și alte detalii, vor fi anunțate în timp util. Recomandăm persoanelor interesate să urmărească site-ul (www.anofm.ro) și pagina de facebook (https://www.facebook.com/fiiinformat/) ale Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă.

Pentru programul de desfășurare în fiecare județ și în municipiul București vă recomandăm să contactați direct agenția teritorială pentru ocuparea forței de muncă (https://www.anofm.ro/index.html?agentie=ANOFM&categ=7&subcateg=2&page=0 )

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel