Bulgarii solicită ajutorul experților internaționali pentru folosirea fondurilor UE
Guvernul de la Sofia a semnat mai multe memorandumuri cu Banca Mondială şi Banca Europeană de Investiţii (BEI), în urma cărora Bulgaria va beneficia de ajutorul unor experţi din cadrul celor două instituții financiare internaţionale pentru folosirea cât mai eficientă a fondurilor UE, a declarat, duminică, Executivul.
Potrivit ministrului pentru Fonduri Europene, Tomislav Doncev, "experţi din cadrul Băncii Mondiale, BEI şi Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare (BERD) ne vor ajuta nu numai să folosim fondurile europene puse la dispoziţia noastră, ci şi să ne pregătim pentru viitoarea perioadă bugetară" 2014-2020.
Decizia autorităților bulgare a fost apreciată de instituțiile financiare internaționale, vicepreşedintele Băncii Mondiale, francezul Philippe Le Houérou considerând memorandumul drept un semn de "exemplu unic de cooperare" și de urmat și de alte state, care va contribui la creşterea economică şi va trebui să fie urmat de alte ţări din regiune.
Deoarece, Bulgaria a reușit să atragă doar 20% din fondurile UE destinate programelor operaționale, a căror valoare totală se ridică la opt miliarde de euro, premierul conservator Boiko Borisov a decis să solicite ajutorul unor experți financiari internaționali care să asigure, până la sfârșitul anului 2013, utilizarea a 50% din sumă.
Domeniile vizate de Guvernul de la Sofia pentru implementarea unor programe operaționale cu fonduri UE sunt infrastructura, transporturile rutiere și feroviare, rețelele de apă și canalizare, unde Bulgaria este deficitară.
Citește și:
Ungaria tăiată de la fondurile europene. Bruxelles-ul cere măsuri drastice
Peste 5 milioane de euro din fonduri UE, folosite fraudulos de CJ Prahova și Dâmbovița
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News