Data publicării:

Bulgaria: Liderul unui ONG, acuzat de spionaj în favoarea Rusiei

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Stiri
WhatsApp

Procuratura bulgară l-a acuzat marţi pe şeful unei organizaţii neguvernamentale de spionaj în favoarea Rusiei, relatează Reuters şi BTA. Potrivit procurorilor, Nikolai Malinov, directorul Mişcării naţionale rusofile, a lucrat pentru Rusia în cadrul unei scheme care viza îndepărtarea Bulgariei de aliaţii săi occidentali şi apropierea de Moscova.

Malinov, în vârstă de 50 de ani, şi-a început în 2010 activităţile în slujba Institutului rus de studii strategice, condus de foşti oficiali ai serviciilor secrete, şi a ONG-ului rus Vulturul cu două capete, afirmă procuratura bulgară.

În momentul de faţă el a fost eliberat condiţionat în schimbul unei cauţiuni de 50.000 de leva (circa 25.000 de euro), dar nu are voie să plece din ţară, a menţionat procurorul general Sotir Ţaţarov.

Procurorii au mai dezvăluit că au descoperit un document în limba rusă pregătit de Malinov în care se vorbeşte despre "necesitatea reorientării geopolitice a Bulgariei".

Acest document "schiţează paşii care trebuie făcuţi pentru a reforma complet orientarea geopolitică a Bulgariei, îndepărtând-o de Occident şi apropiind-o de Rusia", a spus procurorul general adjunct Ivan Gheşev.

Nu s-a precizat şi ce dată poartă respectivul text, care arată că Malinov plănuia crearea de site-uri de internet, înfiinţarea unui canal TV, a unui think tank şi a unui partid politic cu menirea să-i încurajeze pe bulgari să-şi formeze o părere mai bună despre Rusia, pe baza tradiţiilor slave comune şi a credinţei creştin-ortodoxe.

Procurorii bulgari i-au interzis pe de altă parte accesul în Rusia timp de zece ani unui veteran al serviciilor secrete ruse, Leonid Reşetnikov, vicepreşedinte al organizaţiei Vulturul cu două capete şi fost şef al Institutului rus de studii strategice.

Nikolai Malinov a călătorit cu regularitate în Rusia pentru a se întâlni cu Reşetnikov şi cu Konstantin Malofeev, un influent finanţist rus şi preşedintele ONG-ului sus-amintit, prilej cu care primea fonduri şi misiuni, a mai spus Gheşev.

Preşedintele bulgar Rumen Radev, prorus, a afirmat că acuzaţiile care i-au fost aduse lui Malinov sunt "foarte grave", adăugând că procurorii trebuie să aducă dovezi incontestabile privind încălcarea legislaţiei.

În ce-i priveşte, o serie de politicieni de opoziţie au spus că e vorba de o încercare de a influenţa opinia publică înaintea alegerilor locale care au loc la 27 octombrie.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel