Data publicării:
Bulgaria i-a speriat pe americani: Corupția, la nivel critic
Ambasada americană la Sofia este alarmată de nivelul ridicat al corupției din Bulgaria. Potrivit indexului Transparency Internațional, publicat la începutul lunii decembrie, Bulgaria se află pe locul 69, poziție pe care o împarte cu două vecine, Grecia și România.
Bruce Berton, numărul doi al misiunii diplomatice americane la Sofia, a arătat, cu ocazia Zilei Internaționale Anticorupție, că Bulgaria este paralizată de corupție, fenomen care împovărează viața fiecărui cetățean.
"Corupția este o problemă mondială, inclusiv în SUA, după cum vă puteți da seama după mai multe titluri din presă. Din păcate, îmi e teamă că în Bulgaria corupția a atins un nivel critic care are un impact negativ asupra vieții fiecărui cetățean", a spus diplomatul, conform Novinite.
"E nevoie de voință politică și capacitate profesională pentru a implementa toate inițiativele anticorupție și reformele", a notat el.
"În ultimii ani, guvernul SUA a finanțat programe menite să consolideze statul de drept în Bulgaria, inclusiv programele de pregătire a magistraților bulgari", a mai spus Bruce.
Top țări corupte. Ce loc ocupă România
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News