Data publicării:
Bulgaria cere urgent ajutorul României. A fost declarată situația de forță majoră
Între Turnu Măgurele și Zimnicea, în dreptul insulei bulgărești Belene, navele de marfă nu mai pot trece.
Seceta a cauzat oprirea traficului comercial pe Dunăre, cotele apelor fiind neobișnuit se scăzute pentru această perioadă a anului, relatează B1TV. Între Turnu Măgurele și Zimnicea, în dreptul insulei bulgărești Belene, navele de marfă nu mai pot trece.
Bulgaria a cerut ajutorul României pentru a draga albia fluviului
Bulgaria a cerut deja ajutorul Guvernului României, pentru a draga în zona respectivă, cu un utilaj special, albia fluviului pe o anumit porţiune.
Navigația a fost oprită complet la kilometrul 564. Conform măsurătorilor făcute de bulgari, adâncimea maximă este acolo de un metru și șaizeci de centimetri, în condițiile în care Comisia Dunării a stabilit că, pentru a naviga în siguranță, ar trebui să fie de cel puțin doi metri și jumătate. Armatorii și-au oprit convoaiele în porturi.
Cătălin Țigănuș, directorul Navrom: ”Tot ce înseamnă navă încărcată spre porturile din amonte, spre Serbia, Ungaria, este oprită fie în Constanța, fie se opresc în zona Giurgiu”.
Dunărea curge cu doar 2.000 de metri cubi pe secundă, față de 5.400
Ministrul Transporturilor din Bulgaria a cerut ajutorul Guvernului României, care a emis deja o hotărâre pentru ca Administrația Fluvială a Dunării de Jos să intervină cu o dragă. Procedura e de durată și presupune cheltuieli importante.
Florin Uzumtoma, director la Căi Navigabile, AFDJ Galați: ”Cotele scăzând, n-o să ne mai permită nici nouă. O să rămânem și noi blocați în interior, în loc să ieșim afară, în Dunăre, și să plecăm la intervenții. Pe miercuri vrem cel târziu să ieșim. Suntem gata să intervenim ca până în weekend să începem să și dragăm”.
Problemele au apărut de o lună, din cauza secetei și a debitului neobișnuit de scăzut al fluviului. Acum, la intrarea în România, Dunărea curge cu doar 2.000 de metri cubi pe secundă, față de 5.400, cât era media perioadei pe care o traversăm.
Pagube de milioane de euro
În acest timp, armatorii și clienții lor din industrie și agricultură au cel mai mult de suferit. Cea mai mare companie de transport fluvial de la noi înregistrează deja pierderi foarte mari.
Cătălin Țigănuș, directorul Navrom spune că: ”Discutăm despre milioane de euro. A fost declarată situația de forță majoră. Astăzi vom notifica clienții că, urmare a blocării navigației tot ce înseamnă angajament pentru marfa de amonte Zimnicea se va anula”.
Potrivit hidrologilor, pe tot sectorul românesc, cotele Dunării vor fi, în continuare, în scădere, cu până la 15 centimetri pe zi.
Citește și:
Situaţie fără precedent în ultimii 70 de ani, în Dolj: Dunărea a scăzut 7 cm într-o zi și nu se mai poate iriga
În judeţul Dolj au fost sistate irigaţiile din cauza nivelului scăzut al fluviului Dunărea, al cărui debit, la intrarea în ţară, era luni dimineaţa de 1.950 metri cubi pe secundă, cu mult sub media multianuală normală din această perioadă, de 2.500 metri cubi pe secundă. Directorul Agenţiei Naţionale de Îmbunătăţiri Funciare (ANIF) - Filiala Dolj, Veta Păsculescu, a declarat, pentru Agerpres, că staţiile plutitoare care trag apa de irigaţii din Dunăre nu mai pot funcţiona din cauza nivelului mic al fluviului, care se află la un minus de 101 centimetri, situaţie fără precedent în ultimii 70 de ani.
"Debitul Dunării a scăzut la 1.950 metri cubi pe secundă începând de azi-dimineaţă. Normal, în această perioadă, la intrarea în ţară, debitul Dunării era de circa 2.500 metri cubi pe secundă. În partea Nedeia-Măceşu, unde avem staţiile plutitoare care iau apa din Dunăre pentru a putea transmite pe canale către fermieri, Dunărea a scăzut minus 7 centimetri, în ultimele 24 de ore. Deci noi suntem cu minus 101 centimetri azi, cotă de exploatare... Citește mai mult AICI.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News