Biroul Electoral Judeţean Bihor a alocat peste 800 de buletine de vot suplimentare la secţia de votare din Băile Felix, unde votează nu doar localnicii, ci şi turiştii din staţiunea balneo-climaterică, dar şi în alte două localităţi au fost trimise suplimentar câte o sută de buletine de vot.
Potrivit locţiitorului preşedintelui BEJ Bihor, Radu Harza, la secţia de votare organizată în grădiniţa din Băile Felix au fost trimise în primă etapă 500 de buletine de vot, iar la orele amiezii, alte 357 de buletine, din rezerva avută la dispoziţie de BEJ.
"În mod normal, se suplimentează prin redistribuire de la alte secţii, dar noi le-am avut la dispoziţie. Au mai fost două solicitări de suplimentare venite din judeţ, din comunele Vărzarii de Jos şi Coleşti, unde au fost trimise câte o sută, prin redistribuire de la Vaşcău", a precizat Radu Harza.
În Băile Felix îşi exprimaseră votul, până la ora 13.30, aproape 800 de persoane, din care peste 600 de listele suplimentare.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
Citește articolele cu aceleași etichete:
- Medeea Marinescu își explică lipsa de reacție publică după ce Florin Piersic a fost internat de urgență
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române
- Medicul Alin Popescu, despre un aliment de pe masa de Paște: Preparat așa... e nenorocire completă / Asta e o regulă pe care mulţi nu o respectă, din păcate
- Tragedia din Vinerea Mare care a făcut înconjurul lumii. Peste 100 de români, majoritatea copii, au ars de vii în biserică
- Mircea Diaconu: E un fenomen, pe care nu-l sesizează aproape nimeni, care se petrece în România. Sunt vizați tinerii educați, IT-iștii, modernitatea țării
- Vasile Bănescu explică: De ce slujba de Înviere nu are loc în biserică. Când începe și când se termină sfânta slujbă a Paștelui
- Miracolul Luminii Sfinte? Ce știm despre aprinderea ei: Un arab și un turc verifică înainte Sfântul Mormânt
- Preotul Paul Iulius Negoiță, despre cea mai importantă tradiție de Înviere. Puțini mai respectă de Paște această regulă foarte veche, dar extrem de valoroasă
- Incendiu puternic lângă Mănăstirea Voroneț / Update: Există riscul ca focul să se extindă / foto în articol
- Mioara Roman îi trimite semne Oanei Roman, din lumea de dincolo, chiar în Săptămâna Mare / foto în articol