Data publicării:

Bulai spune care este marea problemă cu filmele românești: Probabil că și tehnica a fost mai puțină / Vâlcu: Fă-mi o operă de artă, că realism am acasă!

Autor: Liana Ganea | Categorie: Stiri
WhatsApp
foto: Freepik
foto: Freepik
Discuția a plecat de la muzica agresivă din supermarketuri și mall-uri și a alunecat, treptat, spre muzica de film folosită la coloana sonoră care, de asemenea, a devenit insuportabilă.

Jurnalistul Val Vâlcu și sociologul Alfred Bulai au căutat și-n acest weekend nod în... producția cinematografică de pe vremuri și de acum. Mai precis, au vorbit despre neajunsurile la capitolul sunet, despre rolul coloanei sonore care ar trebui să creeze  o stare, un sentiment, nicidecum "să deranjeze" și despre noile trenduri în materie de cinema care, surprinzător, nu aduc nimic nou și nu mai fascinează publicul ca odinioară.

Alfred Bulai: Filmul românesc are, în general, o mare problemă. Istorică! Cu sunetul, n-au avut sunet bun niciodată, adică nici în filmele de dinainte de '90 nu se aude bine, probabil că și tehnica a fost mult mai puțină, dar nici competențele. Și acum, multe filme românești se aud prost. 

Mai e o chestiune. Muzica de film... există acolo coloana sonoră a filmului, aia îți dă sentimentele create în film, nu numai imaginea. Coloana sonoră trebuie să fie de așa natură încât să nu-ți atragă atenția dar să-ți creeze o stare, sentimentele de care ai nevoie. Muzica de film nu e pentru că ești la orchestră la Filarmonică, e fină, drăguță, nici nu-ți dai seama... că dacă scoți sonorul pare penibil filmul.

Val Vâlcu a venit cu un exemplu de producție modernă de cinema (n.r. Blank Room Soup) care, în opinia sa, nu creează nicio stare, dimpotrivă - trezește indignare: "Dacă te gândești la filmul ăla în care unul mănâncă o ciorbă timp de 10 minute, care-i fondul muzical? Apa de la WC! Că trebuie să fie realist! Dom'le, realism am acasă! Fă-mi tu o operă de artă, că realism am acasă. Pot să văd și eu cum mănâncă unu' ciorbă!"

Alfred Bulai a explicat: În principiu, aici e vorba de profesionalism de-adevăratelea, de-aia se dau premii Oscar pentru efecte sonore... adică chiar e o meserie, e altceva! Am fost la o întâlnire cu intelectuali în anii '90 și a fost la discuțiile astea și Florin Botoșăneanu, fost profesor de fotografie și imagine. Și mi-aduc aminte că într-o seară a filmat cu cameră din aia mare cu VHS. Întâi s-a jucat cu ea... dar, măi, a făcut un film numai din cameră, nu avea montaj genial, doar a oprit și a pornit. Un minut are filmul. A descris toată atmosfera de acolo. E ceva fenomenal! Asta înseamnă  meserie! Când am văzut am zis că nu-i adevărat, e altceva.

Val Vâlcu: Asta cu hărmălaia în malluri și magazine... ține de tehnicile de manipulare. Asta urmăresc! Și mi se pare aiurea că autoritățile astea super protective sunt atente la punga de zahăr să nu aibă mai puțin, dar formele astea păcălire, de șmenuială a clientului? Au și repercusiuni în sănătate. Un mare ORList îmi spunea că la 40 de ani vânzătorii ăia sunt surzi.

Discuția a continuat aici:

Youtube video image

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel