Bulai: Poliţistul român e Garcea, poliţistul american e erou, prinde criminali. De aia dăm flash-uri când mergem cu maşina
Bulai a explicat de ce în România poliţiştii sunt portretizaţi ca Garcea sau Robi din Las Fierbinţi, în timp ce în SUA aceştia sunt eroi. De aici se explică şi comportamentul şoferilor în trafic.
"Dau exemplu la cursurile mele un lucru. În America, dar şi în alte ţări, se fac cercetări despre cum sunt văzute profesiile. La americani, pe primul loc ştii ce profesie este? Cea de primar. Că istoric este ăla care conduce oraşul. Dacă am face noi cercetare, îţi dai seama unde ar fi primarii din România? Sigur că primarul, mai ales în localităţile mici, a devenit important. La americani, primarul New York-ului e un nume, e un personaj, intră într-un gen de elită. E un nume citabil. Dar, dincolo de asta, este amuzant cum la noi reprezentanţi ai unor instituţii care teoretic sunt parte a mecanismului statal, sunt cel mai jos posibil.
La noi, rolul ideal al poliţistului este Garcea, şi avem glume, poante. Ia să ne uităm ce face poliţistul în filmele occidentale. Descoperă criminali! Au şi ei tâmpiţi, e adevărat, dar e un erou. La noi e ăla prost, pe seama căruia se fac glume, poante. E la fel şi în filmele franţuzeşti, englezeşti, etc. Mai sunt şi personaje negative, dar în 90% din timp sunt pozitivi.
"Ni s-a cultivat ideea că statul e împotriva noastră"
În România, dacă nişte tineri trec pe roşu şi îi opreşte un poliţist să îi amendeze, o mare parte din oamenii care se strâng acolo iau apărarea tinerilor. Deşi au încălcat legea. Dacă în Anglia se întâmplă ceva similar, lumea sare în apărarea poliţistului. De ce? Fiindcă ni s-a cultivat ideea că statul e împotriva noastră. De aia dăm flash-uri când mergem cu maşina. În Europa nu vezi asta. În Germania, dacă mergi cu viteză mare, o bătrânică va suna la Poliţie să te reclame!", a spus Alfred Bulai la Nod în Papură.
"Da, fiindcă nepotul ei ar putea să fie lovit de tine!", a replicat Val Vâlcu.
"Sigur. Noi ne ajutăm între noi!", a continuat Bulai.
"Dar avem şi o naraţiune pregătită. Mergem cu viteză mare pentru că sunt drumurile proaste şi facem mult până la destinaţie. De fapt, fiind drumurile proaste, ar trebui să mergem mai încet", a concluzionat Vâlcu.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News