Data actualizării:
Data publicării:

Bulai atrage atenția: Este primul semn al patologiei politicii românești. Nu ai ce căuta!

Autor: Elena Didila | Categorie: Politica
WhatsApp
Sursa foto: Facebook Parlamentul României
Sursa foto: Facebook Parlamentul României

Alfred Bulai și Val Vâlcu au discutat, în emisiunea ”Nod în papură”, despre cele mai importante evenimente ale săptămânii.

”Fiecare politician din România are partidul lui. Este primul semn al patologiei politicii românești. Un partid, prin definiție, trebui să unească oameni care au aceleași credințe, nu trebuie sa deservească un lider. La noi au apărut invers. Logica unui partid este că reprezintă o asociație a unor oameni care au valori comune, credințe comune și vor să facă ceva împreună”, a declarat Alfred Bulai, la DCNews TV.

Făcând referire la partide celebre care au activat pe scena politicii românești, dar care între timp au dispărut odată cu liderii acestora, Alfred Bulai a susținut:

”Pro România și ALDE, în măsura în care, din diverse rațiuni - la Pro România plecaseră unii din PSD tocmai pentru că știau că nu aveau șanse cu Dragnea să mai prindă nimic - erau oameni care aveau idei împreună. Adică, la începuturile lor, ALDE și Pro România au fost coerente. Pro România era un partid de stânga, dar pe altă factură, pentru a scăpa de o anumita imagine, iar ALDE a fost pe formula ”noi suntem adevărați liberali” și chiar erau liberali pe acolo”, a declarat Alfred Bulai.

”Dragnea și-a făcut partid, Dăncilă, Voiculescu... Orban zicea că își face și el unul.... Întrebarea este: ce ideologie au partidele astea? Ce vor ei? Când spui că nu ai ideologie, înseamnă că nu ai valori și, dacă nu ai repere valorice, nu ai ce căuta în politică”, a continuat Bulai.

România are 255 de partide. Iată ultimele formațiuni politice apărute în țara noastră, în 2022. Vor da lovitura în 2024?

În România au fost înregistrate, de-a lungul anilor, nu mai puţin de 255 de formaţiuni politice. Dintre acestea, 6 sunt înregistrate de la începutul anului 2022. 

Iată partidele "de buzunar" din România, dar şi câteva detalii despre conducerea acestora. 

1. PARTIDUL „FORŢA DREPTEI” - cu denumirea prescurtată FD - înregistrat conform dispoziţiilor sentinţei civile nr.5/DEC/P, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a IV-a Civilă în dosarul nr.36642/3/2021, în şedinţa publică din data de 21.01.2022, definitivă prin neapelare la data de 08.02.2022, potrivit Referatului Secţiei a IV-a Civile a Tribunalului Bucureşti din data de 16.03.2022.

Liderul formaţiunii este Ludovic Orban, fost premier şi preşedinte al PNL.

”Noi am ales Opoziţia, lupta cu o putere nedreaptă, care şi-a trădat electoratul şi care nu acţionează în interesul cetăţeanului român, ci doar în interesul clientelei sale”, a spus el în februarie. 

Purtătorul de cuvânt al acestui partid este Ionel Dancă, fost purtător de cuvânt al PNL. 

2. PARTIDUL POLITIC „NAŢIUNE OAMENI ÎMPREUNĂ” - cu denumirea prescurtată NOI - înregistrat în baza sentinţei civile nr.50/DEC/P pronunţată în dosarul nr. 21931/3/2021 de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, în şedinţa publică din data de 08.10.2021, definitivă prin neapelare la data de 11.01.2022, potrivit referatului Secţiei a V–a Civile a Tribunalului Bucureşti din data de 13.01.2022.

Noul preşedinte al partidului NOI este Viorica Dăncilă, premier al României între ianuarie 2018 şi noiembrie 2019. Francesco Şerban a fost ales preşedinte executiv al partidului NOI, iar Cornelia Boloş – secretar general. 

3. "PARTIDUL NAŢIONAL VATRA ROMÂNEASCĂ” - cu denumirea prescurtată PNVR - înregistrat în baza sentinţei civile nr.59/DEC/P pronunţată în dosarul nr. 22967/3/2021 de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă, în şedinţa publică din data de 03.11.2021, definitivă prin neapelare la data de 20.12.2021, potrivit referatului Secţiei a V–a Civile a Tribunalului Bucureşti din data de 27.01.2022.

4. "PARTIDUL ROMÂNIA - ECHITATE, COMUNITATE, ONESTITATE” - cu denumirea prescurtată România ECO - înregistrat conform dispoziţiilor deciziei civile nr. 76/DEC/P, pronunţată de Tribunalul Bucureşti – Secţia a V-a Civilă în dosarul nr. 32935/3/2021, în şedinţa publică din data de 15.12.2021, definitivă prin neapelare la data de 10.01.2022, potrivit referatului Secţiei a V-a Civile a Tribunalului Bucureşti din data de 01.03.2022.

5. PARTIDUL S.O.S. ROMÂNIA - cu denumirea prescurtată S.O.S. RO - înregistrat conform dispoziţiilor sentinţei civile nr. 71/dec/p pronunţată în dosarul nr. 25097/3/2021, de Tribunalul Bucureşti - Secţia a III-a Civilă, în şedinţa publică de la 23.11.2021, rămasă definitivă prin neapelare, potrivit referatului din data de 18.01.2022. 

Înfiinţat de Sorin Sabău, avocat din Reghin, partidul ar fi "gândit pentru oameni care nu au mai făcut politică, nu vom accepta oameni compromişi politic – acolo am definit ce înseamnă compromisul politic – nu vom accepta rebranduiri, persoane care navighează de la un partid la altul, ne vom adresa celor care nu au mai făcut politică", conform G4Media.

6. PARTIDUL POLITIC „ACUM” - înregistrat conform deciziei civile nr. 30/P pronunţată în dosarul nr. 14793/3/2021 de Tribunalul Bucureşti - Secţia a V-a Civilă, în şedinţa publică de la 08.07.2021. Definitivă prin neapelare la 02.11.2021, potrivit referatului întocmit de compartimentul Registratură al Secţiei a V-a Civile a Tribunalului Bucureşti din data de 04.11.2021 .

Partidul este condus de dr. Adela Maghear, consilier pe politici de sănătate și de mediu la Bruxelles, și Bogdan Barbu, activist de mediu, cu experiență în domeniul IT.

7. PARTIDUL POLITIC „ALIANŢA PENTRU PATRIE”.... Citește mai mult AICI.

Youtube video image

 

Citește și: 

Bulai,despee nunta lui Simion: E jenant! Va fi contraproductiv pentru AUR, electoral vorbind

”E cumva, din punctul meu de vedere jenant. Am așteptări mari de la AUR. E criză, explodează prețurile, sunt doar două partide în opoziția parlamentară: unul care nu și-a găsit orizontul deloc, este vorba deUSRR... și AUR care de ceva vreme excelează doar pe ideea nunții lui Simion. E chestia aia, țara arde și baba se piaptănă. Crezi că ăla care a plătit de două ori factura și nu poate să își plătească rata la casă cade pe spate că e nunta frumoasă la Simion? Din punctul meu de vedere, va fi contraproductiv pentru AUR, electoral vorbind”, a declarat Alfred Bulai, laDCNewss TV.

"Dacă vrea Becali, mâine scoate 50 de mii de oameni, dacă le dă mâncare"

Referitor la numărul de persoane prezente la nunta anului, Alfred Bulai a declarat:

”Dacă vrea Becali, mâine scoate 50 de mii de oameni, dacă le dă mâncare... Aici numărul nu e atât de important, cât cine vine. Că dacă vine tot Guvernul, 100 de parlamentari și invitați de marcă externi, da, jos pălăria. Probabil că vor fi prezenți politicieni care se duc pe acolo, nu e exclus. Sunt o groază de politicieni care sunt pe lista de transferuri pe la toate partidele - și de la PSD, și de la PNL - și care încearcă să cultive o relație de backup (n.r. de rezervă) cu AUR, pentru că unii dintre ei se... Citește mai mult AICI.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel