Data publicării:

Bugetul orașului Iași, respins din nou de Consiliul Local. USR PLUS a fost împotriva proiectului

Autor: Rodica Mitu | Categorie: Politica
WhatsApp
Foto Pexels
Foto Pexels

Bugetul orașului Iași a fost respins, din nou, de Consiliul Local.  

Pentru a doua oară, consilierii locali USR PLUS au refuzat să voteze proiectul propus de primarul Mihai Chirica și susținut de PNL și PMP.

Iaşiul rămâne fără buget şi riscă să intre în incapacitate de plată.

„Este o nouă zi tristă pentru orașul nostru, o nouă zi de în care unii politicieni au ales ordinele de partid în dauna intereselor și nevoilor ieșenilor, o nouă zi în care spiritul democratic și dialogul rațional au capitulat în fața intereselor politicianiste. Este a doua oară când USR-PLUS respinge bugetul orașului nostru, în mod irațional și iresponsabil, cu ipocrizie și cinism, din motive exclusiv politice și într-un dispreț absolut față de nevoile acestui oraș! Atrag atenția și asupra cinismului unora dintre cei care își fac imagine pe spatele ieșenilor: în timp ce se lăudau pe rețele de socializare că au primit vot favorabil pentru diferite amendamente, au votat împotriva bugetului, deci și împotriva propriilor amendamente”, a anunțat primarul Mihai Chirica, potrivit Mediafax.

Primarul Mihai Chirica susține că nu se mai pot plăti salariile profesorilor și ale celor din subordinea primăriei. Totodată, edilul șef îi acuză pe reprezentanții USR PLUS de folosirea de metode neortodoxe.

„Nu voi reveni asupra tuturor efectelor dezastruoase ale acestei decizii politicianiste, dar atrag atenția asupra faptului că în prezent nu se mai pot plăti salariile angajaților din învățământul preuniversitar privat, nici ale celor circa 5.000 de angajați din sectorul public care asigură transportul public, curățenia, întreținerea străzilor și spațiilor verzi, nici ale asistenților sociali și ale persoanelor cu nevoi speciale! Din păcate, numeroasele mele apeluri publice și ale colegilor din PNL nu au fost ascultate de USR-PLUS, care a preferat să continue lupta politică, în dauna interesului orașului și chiar folosind metode neortodoxe”, a transmis acesta.

A mai anunțat că miercuri va convoca o nouă ședință în care va fi dezbătut bugetul orașului Iași.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel