Data publicării:
Buget UE. Liderii europeni, discuţii decisive
Liderii europeni, reuniţi joi la Bruxelles în cadrul Consiliului European, şi-au fixat drept obiectiv să se pună de acord asupra unei poziţii comune pentru negocierile privind bugetul pe termen lung al UE în toamna lui 2019, în pofida ambiţiilor mai mari ale Comisiei Europene şi Parlamentului European, relatează AFP.
În concluziile lor, şefii de stat şi de guvern cer următoarei preşedinţii rotative a UE în primul semestru al lui 2019, România, să pregătească o poziţie de negociere pentru statele membre, "în vederea ajungerii la un acord în cadrul Consiliului European din toamna lui 2019". Este pentru prima dată când acest subiect este abordat la un nivel atât de înalt. Două surse europene citate de AFP susţin că unele ţări cred că şi acest calendar este foarte ambiţios.
După ce ajung la o poziţie comună, statele membre trebuie să negocieze şi cu Parlamentul pentru a ajunge la un acord final. Comisia Europeană a prezentat la începutul lui mai propunerea sa pentru viitorul cadru financiar multianual, care va acoperi perioada 2021-2027, şi face demersuri pentru obţinerea unui acord cât mai rapid de către legislatorii europeni.
Propunerea a fost, deja, criticată
Deja criticată, această propunere vizează concilierea unui buget mai ambiţios cu noile priorităţi - migraţie, securitate internă, apărare - în pofida ieşirii din UE a Marii Britanii, unul dintre principalii contributori. Asta s-ar putea traduce prin tăieri, foarte controversate, în sectoare emblematice şi istorice: politica agricolă comună şi politica de coeziune în favoarea regiunilor cele mai modeste.
Propunerea fixează la 1.279 miliarde de euro bugetul pentru pentru 2021-2027, faţă de 1.087 miliarde pentru 2014-2020 în preţuri actuale.
Vezi şi: Manualele şcolare, nouă modificare anunţată de ministrul Educaţiei
Preşedinţie Consiliu UE. Iohannis s-a răzgândit
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News