Data publicării:

Buget 2019, retrimis în Parlament. Barna: Dacă este același, vom vota împotrivă

Autor: DCNews Team | Categorie: Politica
WhatsApp
Dan Barna
Dan Barna

Preşedintele USR, Dan Barna, a declarat, marţi, că, dacă în urma reexaminării cerute de preşedintele Klaus Iohannis, va rămâne acelaşi buget de stat, partidul pe care îl conduce va vota împotrivă, deoarece este un buget care împinge România către criză economică.

"Lucrurile sunt foarte clare. Colegii mei au mai spus. Dacă vom rămâne cu această formulă de buget, PSD a afirmat că nu va schimba nimic în urma trimiterii de la preşedinte, dacă avem acelaşi buget pe masă, USR va vota împotrivă, pentru că este un buget care împinge România către criză economică", a precizat Barna.

Birourile permanente reunite ale Senatului şi Camerei Deputaţilor au decis ca miercuri, începând cu ora 14,00, plenul reunit al Parlamentului să reexamineze proiectul bugetului de stat pe anul în curs, ca urmare a cererii preşedintelui Iohannis.

Până când pot fi depuse amendamente

Conducerea celor două Camere ale Parlamentului a stabilit ca până marţi la ora 18,00 senatorii şi deputaţii să poată depună amendamente, iar miercuri, începând cu ora 10,00, comisiile reunite de buget-finanţe să reanalizeze proiectul pentru întocmirea unui raport, care va fi supus votului plenului reunit.

Preşedintele Klaus Iohannis a trimis vineri Parlamentului, spre reexaminare, Legea bugetului de stat pe anul 2019.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, luni, că bugetul a fost elaborat "foarte bine" şi nu poate fi modificat din cauza "mofturilor unui om care, întâmplător, este preşedintele României".

Vezi și: Se schimbă conducerea USR? Haos în alianță: Cioloș nu și-a făcut temele

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel