Data publicării:

Budăi, recomandări pentru Orban, Iohannis și Violeta Alexandru: Una spun și alta fac

Autor: Giorgiana Croitoru | Categorie: Politica
WhatsApp

Ministrul demis, Marius Budăi, le-a trimis recomandări lui Ludovic Orban, Klaus Iohannis și Violetei Alexandru, în ceea ce privește salariul minim, prin intermediul rețelelor de socializare.

"Iohannis și PNL una spun și alta fac: refuză instituirea unui coș minim de consum, care să stea la baza stabilirii salariului minim", a scris Marius Budăi, în urmă cu puțin timp, pe Facebook.

"Premierul Orban și ministrul Muncii Violeta Alexandru au susținut că nu vor mări salariul minim așa cum s-a stabilit în Consiliul Național Tripartit (CNT), motivând că doresc elaborarea unei formule în baza căreia să fie stabilit. Între timp, Parlamentul României a votat Legea privind aprobarea coșului minim de consum lunar, care să fie calculat de către INS și pe baza căruia să fie stabilit, anual, salariul minim, de către Guvern, prin HG", a mai adăugat

Iohannis nu a promulgat legea

"Numai că, președintele Klaus Iohannis nu a promulgat, ieri, legea, ci a retrimis-o Parlamentului, motivând, stupefiant, că nu Guvernul ar trebui să stabilească salariul minim, ci Parlamentul. Iohannis, Orban și Violeta Alexandru ne mint în față și împing mărirea salariului minim după turul 2 al alegerilor prezidențiale, tocmai pentru că nu vor să îl mărească, ci să îl desființeze. Nu le pasă de cei 1,4 milioane de români care muncesc pe salariul minim pe economie, lor le pasă doar de companii și doresc să le dea acestora posibilitatea să îi plătească pe români eventual cu doar câteva sute de lei, după bunul plan, căci asta înseamnă desființarea salariului minim", se mai arată în postarea lui Budăi.

Recomandările lui

"Le recomand, printre altele, să citească și ce spun referitor la salariul minim urmatoarele:
- CARTA SOCIALĂ EUROPEANĂ;
- FONDUL MONETAR INTERNAȚIONAL;
- RECOMANDĂRI DE ȚARĂ ALE COMISIEI EUROPENE 2015"

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel