Data publicării:
Bucureștiul, OFICIAL în scenariul roșu. Restaurantele se închid. ALTE DECIZII. Când intră în vigoare
Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență din București a decis ce măsuri vor fi luate, odată cu revenirea în scenariul roșu.
Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență s-a reunit în ședință extraordinară, duminică dimineață, pentru a adopta noi măsuri după ce Bucureștiul a intrat în scenariul roșu. Ședința a fost anunțată de instituția prefectului.
Potrivit Antena 3, aceasta s-a încheiat cu puțin timp în urmă. Cu privire la restaurante, activitatea în interior va fi interzisă.
Principalele măsuri adoptate:
- Unitățile de învățământ își vor desfășura activitatea cu prezența fizică pentru elevii din clasele a VIII-a, a XII-a, dar și clasele terminale ale școlilor profesionale
- Interzicerea activității în restaurantele și cafenelele din interiorul hotelurilor, cu excepția celor cazați
- Școală online pentru învățământul preșcolar și primar
- Interzicerea activității în restaurantele și cafenelele din interiorul clădirilor
- Interzicerea activității în cinematografe, săli de spectacole, inclusiv a manifestărilor în aer liber.
Restricțiile intră în vigoare din data de 8 martie, ora 00.00.
CITEȘTE AICI DOCUMENTUL COMPLET OBȚINUT DE DC NEWS
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News