Bucureşti, zgomot. Sistem de monitorizare cu 25 de staţii
Consiliul General al Capitalei va dezbate în şedinţa de joi nota conceptuală pentru obiectivul de investiţii "Dezvoltarea sistemului de monitorizare a zgomotului urban aflat în dotarea Primăriei Municipiului Bucureşti", care ar urma să includă 25 de staţii.
Conform notei conceptuale, valoarea achiziţiei este estimată la 2,7 milioane lei, luându-se în calcul însă valoarea sistemului cumpărat în anul 2006. Potrivit expunerii de motive, semnată de primarul general Gabriela Firea, sistemul actual de monitorizare a zgomotului urban aflat în dotarea PMB, achiziţionat în urmă cu 12 ani, este compus din 15 staţii fixe de monitorizare a zgomotului şi modulul de transmisie şi prelucrare a datelor, fiind uzat moral şi fizic.
"Pentru evaluarea zgomotului în municipiul Bucureşti este oportun ca sistemul să includă monitorizarea nivelului de zgomot în trei locaţii cu trafic rutier intens din fiecare sector al Capitalei, în două locaţii amplasate în zone declarate liniştite, într-o locaţie amplasată într-unul din marile parcuri bucureştene şi în patru locaţii la unităţi spitaliceşti şi unităţi de învăţământ", prevede documentul.
Ce prevede raportul de specialitate
În raportul de specialitate se arată că, potrivit HG 321/2005, care transpune directiva europeană 2002/49/CE, autorităţile administraţiei publice locale au obligaţia evaluării şi gestionării zgomotului la care este expusă populaţia. În acest sens, Primăria Capitalei trebuie să realizeze periodic hărţile de zgomot, precum şi planul de acţiune pentru diminuarea nivelului de zgomot.
"În prezent, software-ul sistemului de monitorizare a zgomotului este depăşit moral, întrucât producătorul nu mai produce licenţă pentru un soft mai vechi de zece ani şi totodată componentele staţiilor necesită upgrade şi înlocuirea pieselor, nemaifiind posibilă descărcarea datelor din staţii", prevede sursa citată. Studiul de fezabilitate pentru dezvoltarea sistemului va fi întocmit de operatorul economic declarat câştigător prin aplicarea procedurii de cerere ofertă/ procedură simplificată postat pe SEAP, reiese din nota conceptuală.
Ce îşi propune proiectul
Potrivit unui comunicat transmis de PMB, dezvoltarea sistemului va asigura crearea unui cadru eficient de evaluare şi gestionare a zgomotului ambiant prin monitorizarea surselor de poluare fonică: trafic rutier, trafic feroviar - tip tramvai şi industrie.
"Ca orice capitală europeană, municipiul Bucureşti trebuie să aibă la dispoziţie un sistem de monitorizare a zgomotului performant, care să ofere date concludente şi suficiente, din toate zonele oraşului, acestea fiind ulterior folosite pentru reactualizarea hărţilor de zgomot, pentru revizuirea planurilor de acţiune ale Municipalităţii, dar şi pentru evaluarea expunerii populaţiei la zgomotul ambiental. Este o investiţie necesară şi prioritară pentru Capitală şi pentru bucureşteni, care va ghida Municipalitatea în adoptarea măsurilor în vederea diminuării zgomotului", susţine primarul general.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News