Astăzi, Bucureștiul este „asfixiat” de blocuri de rigips pe unde nu au loc să treacă mașina de pompieri și ambulanța, cu străzi ale bogaților care au dus curtea până la doi metri de gardul vecinului, străzi nepavate, cu noroi, case mici, înghesuite și exemplele pot continua.

Despre această perspectivă a sărăciei ne-a vorbit managerul Muzeului Municipiului București, Adrian Majuru.

„Există o dublă perspectivă a sărăciei. Pe de-o parte, vorbim de o sărăcie care transcende istoria. Pare să fie constantă, dar această latură ține de dorința fiecărei generații de a-și depăși condiția. Majoritatea nu vor să o facă. Am foarte mulți colegi de generație care stau, în continuare, în apartamentele părinților cu părinții, etapa intermediară fiind un spațiu al tău închiriat, dar pe care trebuie să ți-l permiți, iar pentru acest lucru trebuie să faci ceva mai mult decât au făcut părinții tăi, chiar dacă vremurile sunt potrivnice. Potrivnice au fost și în anii '50, dar și înainte de anii '50. Niciodată nu a fost ușor.

Cealaltă sărăcie, care nu a fost constantă în istorie, ține de o administrare a perspectivei. Este și o chestiune legată de timp real și ce se întâmplă, dar este legată obligatoriu de perspectivă. Atunci când v-ați referit la străzile bogaților, acolo fiind multă sărăcie de perspectivă de fapt, este vorba de a-ți cultiva, pe măsură ce trec anii, tot felul de perspective de cum vrei să trăiești care, pentru unii mai norocoși, poate fi ceva mai mult decât au putut părinții lor. Și atunci trebuie să armonizezi informațiile, cultura pe care o ai, întrebându-i și pe alții. Și evident, urbanistul, arhitectul, îți dau niște repere de referință de care trebuie să ții cont”, a spus managerul Muzeului Municipiului București, Adrian Majuru, la DC News și DC News TV.

Vezi mai multe în interviul de mai jos:

VEZI ȘI: Pregătirea pentru naștere. Ce obiceiuri aveau gravidele bucureștene la sfârșitul secolului al XIX-lea

Copilăria la români (1850-2050) istorie și prognoză, este o carte care îl are autor pe Adrian Majuru. Ne propunem ca săptămânal să prezentăm pasaje interesante din această amplă lucrare reeditată în 2021.

„În societatea tradițională românească pregătirea pentru naștere reprezintă un adevărat cod de manifestări și ritualuri, interdicții și transformări psihologice, un traseu inițiatic pe care, adeseori, doar mama singură, adolescentă sau matură, trebuie să-l parcurgă, să-i înțeleagă tainele, pentru ca apoi să se poată ajuta de-a lungul creșterii copilului, prin manevrarea cuvintelor sau a zicerilor sacre, proteguitoare pentru ea și nou-născut. Dintre interdicțiile cu caracter general menționăm câteva: „Să nu sufle în cuptorul cu pâine, că face copilul cu limba prinsă”; Să nu stea jos pe prag, căci, dând un dușman cu toporul în prag, copilul se va naște cu buza crăpată.”

Să scurgă bine cofele, altfel…

„Femeia gravidă intră în contact cu strămoșii casei, cu străbunii soțului, încercând prin ritualuri și descântece să-i îmbuneze, să dea viață fătului cu suflul lor: „ca să nască lesne, femeia însărcinată, când se apropie timpul, ia apă într-o oală, și, aruncând-o peste strașina casei, o sprijinește cu un ciur, și zice: „Cum nu stă apa pe streașină, așa să nu poată sta băiatul sau fata” Apoi bea de trei ori din apă.” Printre alte gesturi ritualice sau interdicții ale femeii însărcinate, practicate în timpul sarcinii, erau: „să evite să privească lucrurile sau ființele urâte, să se ferească de a consuma anumite alimente sau de a efectua unele gesturi nefaste asupra fizicului sau psihicului viitorului copil”; „dacă fură ceva, copilul va fi hoț” ; „să nu mănânce pești și melci, că vor naște copii băloși și mucoși”; „când se duce la apă, să scurgă bine cofele, ca să nu facă copilul boașe mari”” scrie Adrian Majuru ajutându-se de o bogată bibliografie, în ediția revizuită și adăugită a cărții „Copilăria la români”, publicată la Editura Corint Books, București, 2021. (Va urma.)

  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News