Data publicării:

București: "Drumul Crucii", refăcut de Maia Morgenstern și Daniel Leș

Autor: DCNews Team | Categorie: Arhiva
WhatsApp

Maia Morgenstern, în rolul Fecioarei Maria și Daniel Leş, care a interpretat rolul lui Iisus Hristos, au refăcut, vineri seară, "Drumul Crucii", în centrul vechi al Bucureştiului, procesiunea atrăgând sute de curioşi şi stârnind reacţii diverse.

"Drumul crucii", în care au fost implicate 70 de persoane, în frunte cu Daniel Leş şi Maia Morgenstern, s-a dorit a fi un proiect care să le reamintească bucureştenilor despre evenimente care s-au petrecut în urmă cu 2.000 de ani, când - potrivit istoriei creştinismului - Iisus Hristos a fost răstignit.

Evenimentul a debutat pe strada Lipscani, lângă clădirea Băncii Naţionale a României, în jurul orei 18.00. Sute de curioşi, printre care şi mulţi copii foarte mici, au fost atraşi imediat de soldaţii romani, costumaţi ca atare, de Pilat din Pont, dar mai ales de Iisus Hristos, interpretat de artistul ceramist Daniel Leş. Acesta şi-a făcut apariţia în mijlocul soldaţilor - care, la rândul lor, erau încercuiţi de sute de persoane -, plin de sânge, cu părul încâlcit şi costumat într-o pânză, imaginea lui fiind cea promovată de filmele de gen. Atracţia supremă a constituit-o apariţia actriţei Maia Morgenstern, care a jucat rolul Fecioarei Maria. De altfel, acesta este rolul pentru care artista a devenit celebră la nivel internaţional, datorită filmului "Patimile lui Hristos", în regia lui Mel Gibson.

"Drumul crucii" a culminat cu momentul răstignirii lui Daniel Leş, în apropiere de Hanul lui Manuc şi Biserica de la ansamblul monumental Curtea Veche.

Timp de aproape o oră și jumătate, bucureștenii au putut să urmărească un spectacol menit a le reaminti cele 14 opriri ale lui Iisus Hristos până la răstignirea sa.

"Este absolut impresionant, este unul din spectacolele de stradă care se adresează direct omului, trecătorului. Cred că este un lucru absolut special, este un spectacol care se adresează direct străzii. Fiecare trebuie să învăţăm că emoţia se poate transmite, că există oameni, artişti, care vor să aducă emoţie", a spus Maia Morgenstern.

La rândul său, artistul ceramist Daniel Leş a părut epuizat la finalul ceremoniei de povara pe care a presupus-o interpretarea rolului lui Iisus Hristos a mărturisit care este rolul acestui spectacol: ”Majoritatea participanţilor sunt voluntari, sunt şi actori printre ei, dar nu ne lăudăm cu asta şi nu vrem să prezentăm o scenetă bine lucrată, vrem doar să nu se uite ce s-a întâmplat acum 2.000 de ani. Ăsta este scopul nostru”, a explicat Daniel Leş.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel