Data publicării:

Bucureşti, companii municipale. Nazare (PNL): Aşa ceva nu s-a mai făcut nicăieri. Sunt vinovați

Autor: Mihai Ciobanu | Categorie: Stiri
WhatsApp
Nazare
Nazare

Alexandru Nazare, purtătorul de cuvânt al PNL București, a acordat un interviu DC News în care a vorbit, printre altele, şi despre situaţia celor 22 de companii municipale despre care instanţa a spus că au fost înfiinţate ilegal. 

Alexandru Nazare a explicat care este poziţia PNL în ceea ce priveşte situaţia fără precedent creată la nivelul Capitalei, unde instanţa a decis că cele 22 de companii municipale au fost înfiinţate ilegal, aprobarea lor nefăcându-se cu două treimi din voturile consilierilor generali, aşa cum trebuia. 

"Această chestiune a companiilor nu e deloc nouă. PNL, în Consiliul General, s-a opus şi a avertizat încă de la momentul votului iniţial că nu e în regulă ce se întâmplă. În primul rând, nu e în regulă să aprobi în bloc 22 de companii fără un studiu de impact, fără să vezi unde anume e nevoie şi dacă e nevoie de o companie. 22 de companii dintr-o dată nu s-au mai făcut nicăieri. Nu s-au aprobat cu două treimi, aşa cum ar fi fost legal. Deci doamna Firea şi PSD, în Consiliul General, erau perfect conştienţi că există o problemă din momentul votului. Iar ei sunt principalii responsabili şi cei care trebuie să vină şi să spună public ce fac în situaţia asta.

Ei trebuie să se prezinte în faţa bucureştenilor şi să spună ‚astea sunt soluţiile noastre’. Noi, ca opoziţie, am făcut un lucru normal: noi ne folosim de instrumentele pe care le avem la dispoziţie, instrumente prin care noi să sancţionăm derapaje ale administraţiei din Bucureşti. 500 de milioane de euro date într-un an acestor companii fără vreo justificare, fără vreun act prin care să răspundă cum şi pe ce s-au cheltuit aceşti bani, unde s-au dus, în ce companii, ce rezultate au acestea? Trebuie să iasă public şi să spună", a declarat Alexandru Nazare.   

Urmăreşte, aici, declaraţiile făcute de către Alexandru Nazare:

Youtube video image

 

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel