Data publicării:
Brutăria din Ditrău, amendată cu 10.000 de lei. Care este motivul
Brutăria din Ditrău a fost amendată cu 10.000 de lei. Iată care este motivul reprezentanților ITM.
Brutăria din Ditrău devenită cunoscută după scandalul legat de cei doi angajaţi srilankezi a fost amendată cu 10.000 de lei de ITM, din cauza unui echipament.
Ce spune directorul ITM Harghita
Directorul ITM Harghita, Dorin Male, a declarat, pentru Mediafax, că brutăria a primit o amendă de 10.000 de lei pentru folosirea unui echipament de producție necorespunzător.
„E vorba de echipamente de producție pe linia de protecție a muncii", a spus directorul ITM Harghita.
Potrivit acestuia, amenda nu are legătură cu cei doi angajați. Aceștia sunt angajați legal și până acum nu s-au constatat probleme legate de ei.
Revoltă împotriva celor doi angajaţi srilankezi
Brutăria a devenit cunoscută după ce localnicii s-au revoltat împotriva celor doi angajaţi srilankezi. Peste 300 de persoane au participat, sâmbătă, la Căminul Cultural din Ditrău la o adunare populară unde s-a discutat situaţia angajării celor doi cetăţeni din Sri Lanka la brutăria din comună, oamenii insistând că nu vor emigranţi în satul lor, citează Mediafax.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News