Brexit. Theresa May, un prim pas înapoi. Cerere privind perioada de tranziţie
Theresa May a declarat că Londra ar putea cere o scurtă prelungire a perioadei de tranziţie post-Brexit.
Londra ar putea solicita o scurtă extindere a perioadei de tranziţie post-Brexit pentru a facilita ieşirea Regatului Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord din Uniunea Europeană, a anunţat luni premierul britanic Theresa May, citat de Reuters.
Există unele circumstanţe limitate în care s-ar putea susţine că o extindere a perioadei de implementare ar putea fi preferabilă dacă am fi siguri că este doar pentru o perioadă scurtă, a declarat May în parlamentul britanic, unde a prezentat rezultatele Summitului UE desfăşurat săptămâna trecută la Bruxelles. Încercările şefei executivului britanic de a debloca negocierile privind Brexit-ul prin luarea în considerare a unei prelungiri a perioadei de tranziţie după decembrie 2020 au iritat facţiunile pro- şi anti-UE din interiorul Partidului Conservator britanic.
Cele două scenarii principale posibile
Regatul Unit urmează să părăsească Uniunea Europeană la finalul lui martie 2019. UE susţine să nu fie creată o 'frontieră dură' între provincia britanică Irlanda de Nord şi Republica Irlanda, astfel încât Irlanda de Nord să rămână în uniunea vamală şi în piaţa unică europeană. Această variantă ar crea însă o divizare între Irlanda de Nord şi restul Regatului Unit, lucru inacceptabil pentru Londra, care consideră că astfel s-ar compromite integritatea teritorială a ţării. În cazul în care acordul de retragere convenit nu stabileşte o altă dată sau dacă, în conformitate cu articolul 50 din Tratatul de la Lisabona şi de comun acord cu Londra, Consiliul European nu hotărăşte în unanimitate că tratatele încetează să se aplice de la o dată ulterioară, ansamblul dreptului primar şi secundar al Uniunii Europene va înceta să se aplice Regatului Unit începând cu 30 martie 2019, ora 00:00 (ora Europei Centrale).
Regatul Unit va deveni în acel moment o ţară terţă. Conform Comisiei Europene, ţările membre ar trebui să se pregătească pentru cele două scenarii principale posibile. Dacă acordul de retragere este ratificat înainte de 30 martie 2019, dreptul UE va înceta să se aplice Regatului Unit şi în Regatul Unit la 1 ianuarie 2021, adică după o perioadă de tranziţie de 21 de luni. Dacă acordul de retragere nu este ratificat înainte de 30 martie 2019, nu va exista o perioadă de tranziţie şi dreptul UE va înceta să se aplice Regatului Unit şi în Regatul Unit începând cu 30 martie 2019. În acest caz, s-a evocat deja un scenariu de tipul 'niciun acord' (no deal) sau 'situaţie-limită' (cliff-edge).
Vezi și: Summitul UE pentru Brexit din noiembrie, în pericol
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News