Brexit, negocieri. Juncker: Trebuie să plătească
Marea Britanie trebuie să se angajeze că va plăti ceea ce datorează Uniunii Europene pentru ca negocierile privind viitoarea relație post-Brexit cu blocul comunitar să poată începe, a indicat vineri președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, potrivit agenției Reuters, scrie Agerpres.
'Britanicii descoperă, pe zi ce trece, noi probleme. Acesta este motivul pentru care acest proces va dura mai mult decât s-a crezut inițial', a declarat Juncker, într-un discurs ținut la Universitatea din Luxemburg.
'Nu putem găsi deocamdată un compromis real în ce privește angajamentele financiare restante ale Marii Britanii. Câtă vreme nu putem face acest lucru, nu vom putea să spunem la Consiliul European din octombrie că acum putem trece în etapa a doua a negocierilor', a adăugat Juncker.
'Ei trebuie să plătească, ei trebuie să plătească, nu într-un mod imposibil. Nu sunt într-o dispoziție răzbunătoare. Nu îi urăsc pe britanici', a mai spus luxemburghezul.
Joi, negociatorul-șef al Comisiei Europene, Michel Barnier, și-a exprimat regretul față de "impasul extrem de preocupant" în care se află, în opinia sa, discuțiile legate de "factura" pe care va trebui să o achite Marea Britanie pentru ieșirea din UE.
'În această săptămână am lucrat într-un spirit constructiv, am clarificat anumite puncte, fără însă a fi făcut mari pași înainte', a constatat Barnier, la finalul celei de-a cincea runde de discuții, într-o conferință de presă cu omologul său britanic, secretarul de stat pentru Brexit, David Davis.
Barnier s-a declarat totuși convins că progrese decisive vor fi posibile în următoarele două luni.
Discuțiile din runda a cincea au fost ultimele înaintea summitului crucial al UE de pe 19-20 octombrie. Londra spera că liderii europeni vor decide la summit că s-au înregistrat progrese suficiente pentru deschiderea negocierilor privind viitorul relațiilor comerciale între UE și Marea Britanie.
Conform proiectul de declarație a liderilor europeni, consultat de Reuters, la summitul UE de săptămâna viitoare, Regatului Unit i se va oferi posibilitatea deschiderii în decembrie a negocierilor privind liberul schimb, urmând ca, în schimbul acestei oferte, Londra să propună termeni mai favorabili pentru retragerea din UE.
UE consideră prioritare trei capitole de negociere — "factura" Brexit-ului, drepturile cetățenilor UE în Marea Britanie și situația frontierei dintre Republica Irlanda și provincia britanică Irlanda de Nord — și condiționează orice discuții privind viitoarele relații cu Londra de o înțelegere prealabilă privind aceste trei domenii, în timp ce guvernul britanic cere ca ambele chestiuni să fie negociate în paralel.
[citeste si]
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News