Data publicării:
BREXIT. Jurnaliștii, goniți de lângă Parlamentul britanic
Autorităţile parlamentare britanice au ordonat dispersarea temporară a presei de pe gazonul de vizavi de clădirea Parlamentului din Londra, deteriorat după luni de criză politică fără întrerupere, care au obligat reporterii să fie prezenţi la faţa locului, transmite Reuters.
Printr-un e-mail trimis săptămâna aceasta organizaţiilor de presă, jurnaliştii sunt informaţi că trebuie luate măsuri urgente pentru refacerea gazonului şi reînsămânţarea zonelor distruse şi menajarea celor mai puţin afectate, precum şi pentru întreţinerea straturilor de flori.
Reporterii, cameramanii şi fotografii au călcat iarba în cursul a mii de transmisiuni în direct, către toate ţările din lume.
Numărul de jurnalişti de pe peticul de verdeaţă rezervat de obicei presei cu ocazia evenimentelor majore din politica internă, cum ar fi alegerile sau anunţurile privind bugetul, a ajuns să fie un barometru pentru starea naţiunii: mai multe camere video înseamnă mai mult dramatism. Or, în timp ce premierul Theresa May şi guvernul său luptă în interiorul Parlamentului pentru a evita pierderea puterii, în tabăra presei s-a ajuns de la studiouri de televiziune improvizate la construcţii mai elaborate, pe două planuri, şi la ridicarea unor corturi albe pentru radio. Purtătorii de microfon se luptă pentru un cadru cu clădirea Parlamentului în spate.
Astfel, aşa-numitul College Green - gazonul colegiului - a ajuns câmp cu noroi, care are nevoie de un răgaz, însă acesta poate fi doar temporar, din cauza cererii de ştiri despre Brexit.
Aşadar, Parlamentul britanic, proprietarul terenului, a anunţat că închiderea va dura doar şapte zile, după care accesul va fi din nou permis în mod normal, "dacă circumstanţele justifică acest lucru".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News