'Aceşti 2,1 miliarde de lire suplimentari vor garanta că vom fi gata să ieşim din UE pe 31 octombrie, cu acord sau fără', a declarat noul ministru de finanţe, Sajid Javid, citat într-un comunicat al Trezoreriei, în care subliniază că nu au mai rămas decât '92 de zile' până la data-limită pentru Brexit, prevăzut să aibă loc pe 31 octombrie. Suma de 1,1 miliarde de lire (1,2 miliarde de euro) va fi deblocată imediat, în timp ce un alt miliard de lire va fi şi el disponibil în acest an 'dacă va fi nevoie', a precizat Trezoreria.
'Această finanţare vizează accelerarea pregătirilor la frontieră, susţinerea pregătirilor companiilor şi asigurarea aprovizionării cu medicamente esenţiale', a precizat Ministerul de Finanţe. Din anvelopa deblocată imediat, 434 milioane de lire (476 milioane de euro) vor fi consacrate medicamentelor şi 344 de milioane de lire (377 milioane de euro) pregătirii 'noii frontiere' între UE şi Marea Britanie, pentru care vor fi mobilizaţi 500 de agenţi suplimentari.
În plus, banii ar urma să fie folosiţi pentru ameliorarea infrastructurii portuare, de exemplu. O sumă de 108 milioane de lire (119 milioane de euro) vor fi atribuiţi susţinerii companiilor şi 138 milioane de lire (151 milioane de euro) consolidării comunicării în jurul Brexitului, în special prin lansarea unei campanii de informare destinate companiilor şi cetăţenilor britanici din ţară şi străinătate. Data iniţială a Brexitului era 29 martie, dar aceasta a fost amânată de două ori, la solicitarea fostului premier Theresa May, care voia să evite un Brexit fără acord.
Însă Theresa May nu a reuşit să obţină votul parlamentului britanic pentru acordul de ieşire încheiat în noiembrie 2018 cu Bruxellesul, după 17 luni de negociere. Boris Johnson i-a succedat în funcţie pe 24 iulie. El vrea să renegocieze acordul de retragere, ceea ce UE exclude. Dacă eşuează în tentativa sa de renegociere, Johnson a promis să scoată ţara din UE şi fără acord. Temerile privind un 'no deal' au făcut ca lira să se devalorizeze în această săptămână. Ea a scăzut marţi la cel mai jos nivel faţă de euro şi dolar din 2017.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Vremea de Florii, 1 mai şi Paşti. ANM a venit cu prognoza completă
- BANCUL ZILEI: Sughițul...
- Horoscop 29 aprilie - 5 mai cu Mihai Voropchievici. Zodia care are parte de o furtună săptămâna următoare
- Marina Almășan, plângere penală pentru hărțuire la locul de muncă și abuz în serviciu. Toate detaliile, într-un interviu pentru Spectacola.ro
- "Şi l-aţi omorât, în mod barbar, pe Ceauşescu". Dan Ciachir, moment de calmitate și ropote de aplauze: "A fost condamnat după propriul său Cod penal"
- Burduja a rupt gura târgului. Cum a venit să-și depună candidatura pentru Primăria Capitalei (FOTO+VIDEO)
- Adrian Elicopter de Luptă, student la Academia de Poliție, după scandalul cu bătaia: Mi-am riscat poziția de student / Toți care mă acuză de violență fizică să nu uite că totul a început la Nuba
- Reţetă pentru o catastrofă. Vânătoarea de ouă de lângă Bacău se putea termina tragic
- Alimentele pe care nu trebuie să le consumi niciodată înainte de a pleca într-o călătorie
- Greșeală îngrijorătoare făcută la trecerea de pietoni. Titi Aur: Nu au fost învățați / Risc mare de accident / video