Brexit. Jeremy Corbyn: Negocierile dintre conservatori și laburiști nu mai pot avansa
Liderul opoziţiei laburiste din Marea Britanie, Jeremy Corbyn, i-a scris premierului conservator Theresa May că negocierile dintre cele două părţi pentru găsirea unui compromis cu privire la Brexit nu mai pot avansa, din cauza "slăbiciunii şi instabilităţii crescânde" a guvernului, relatează vineri BBC.
Corbyn afirmă în scrisoare că discuţiile dintre laburişti şi conservatori lansate în aprilie au fost "detaliate şi constructive", dar că, deşi în unele aspecte au fost posibile compromisuri, cele două părţi "nu au reuşit să reducă importantele decalaje politice" care le despart.
Liderul opoziţiei adaugă că Partidul Laburist va "analiza cu atenţie" orice propunere a guvernului, dar că în absenţa unor "schimbări semnificative" formaţiunea sa va continua să se opună "acordului eşuat" de Brexit încheiat de guvernul cu Uniunea Europeană şi respins deja de trei ori de deputaţii britanici.
Laburiştii susţin o uniune vamală permanentă cu UE şi menţinerea opţiunii de a convoca un referendum pentru ca publicul să se poată pronunţa asupra unui acord de Brexit aprobat de parlament, scenarii respinse de conservatori, care argumentează că o uniune vamală va împiedica Londra să-şi negocieze propriile acorduri comerciale şi că organizarea unui nou vot popular ar fi nedemocratică.
Premierul Theresa May va încerca din nou să obţină sprijinul parlamentului pentru acordul său de Brexit la 3 iunie, când Camera Comunelor urmează să supună la vot pentru prima dată un proiect al Legii privind acordul de retragere din UE (EU Withdrawal Agreement Bill). Potrivit BBC, dacă proiectul cade, May ar urma să-şi anunţe demisia.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News