Camera Comunelor va începe dezbaterea în jurul orei 14.30 GMT, iar votul este prevăzut a se desfăşura după ora 19.00 GMT, într-o zi cu intensă activitate parlamentară deoarece programul include, la ora 12.30 GMT, şi o prezentare a ministrului Economiei, Philip Hammond, cu privire la previziunile de creştere a economiei britanice.
Cu 391 voturi la 242, camera inferioară a refuzat marţi seara să ratifice textul, care cuprindea garanţii suplimentare faţă de varianta votată în ianuarie, iar pentru miercuri noaptea se aşteaptă ca parlamentarii să blocheze o retragere fără acord, ceea ce ar deschide poarta unei amânări a ieşirii ţării din UE, prevăzută în principiu pentru data de 29 martie, scrie EFE.
Care este pasul următor
Dacă deputaţii vor să evite un Brexit fără acord, atunci joi seara va urma un alt vot privind autorizarea guvernului britanic de a solicita o prelungire a validităţii Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, care a fixat data retragerii pe 29 martie după o perioadă de negociere de doi ani.
Prim-ministrul britanic Theresa May a indicat deja că o amânare a Brexit-ului ar fi de scurtă durată. Ministrul pentru Brexit, Stephen Barclay, a declarat miercuri la BBC că o retragere fără acord va afecta economia, dar nematerializarea Brexit-ului poate fi "catastrofală pentru democraţia noastră". "Între aceste alegeri dezagreabile, cred că a nu avea Brexit este riscul cel mai mare", a adăugat acesta. Britanicii au votat în iunie 2016 în favoarea ieşirii din blocul comunitar, dar fără a cunoaşte termenii în care se va materializa acest "divorţ" de Uniunea Europeană.
Vezi şi: Lovitură în Parlament pentru Iohannis
Amenzi pentru injurii aduse Poliţiei Locale pe Facebook
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- Fructul pe care japonezii îl mănâncă pentru a-și proteja memoria
- SUA încetează furnizarea de rachete Patriot către Ucraina: Spania și Japonia intervin
- Incendiu puternic în zona Aviației din Capitală / Galerie foto - video. Update: A fost emis RO-ALERT
- Florin Piersic a fost operat de urgență. Medicii i-au descoperit o infecție la genunchi
- Programul Casa Verde Fotovoltaice, deblocat. Laurențiu Neculaescu (AFM): Documentul care e obligatoriu la decontare / video
- Rabla Clasic și Rabla Plus. Neculaescu (AFM): Banii pentru mașini clasice, în scădere / Cât primești dacă îți cumperi o mașină electrică
- Ce este „Slow living”-ul și cum poate redefini calitatea vieții în era modernă
- Traian Băsescu - Marian Vanghelie, ceartă în direct! ”Vedeți ce spuneți că eu am înregistrări”/ ”O să iasă la lumină”. Fostul președinte a închis telefonul
- Firmele chineze se retrag "în subteran" în privința plăților către Rusia. Băncile nu mai au încredere - Reuters
- Vești bune din Austria: Partidul Poporului, ÖVP, blocat pe locul al treilea. Nehammer nu va mai fi premier