Brexit, acord Londra. Barnier: Dacă suntem realiști...
Negociatorul-şef al Uniunii Europene pentru Brexit, Michel Barnier, a estimat luni, la o conferinţă în Slovenia, că este realist ca un acord privind 'divorţul' dintre Marea Britanie şi UE să fie încheiat în 6-8 săptămâni, a anunţat ambasada britanică la Ljubljana, potrivit Reuters.
Cred că dacă suntem realişti putem ajunge la un acord asupra primei etape a negocierilor, adică tratatul privind Brexit, în termen de şase sau opt săptămâni, a spus Barnier.
Ţinând cont de timpul necesar pentru procesul de ratificare - Camera Comunelor, pe de o parte, Parlamentul European şi Consiliul European, pe de altă parte - trebuie să ajungem la un acord până la începutul lui noiembrie. Cred că (acest lucru) este posibil, a menţionat oficialul UE.
David Lidington, şeful de cabinet al premierului britanic Theresa May, a declarat sâmbătă că o ieşire ordonată din Uniunea Europeană încă este cel mai probabil scenariu, dar a subliniat că un acord cu Bruxelles-ul ar trebui încheiat cel mai târziu în luna noiembrie.
În discursul său rostit în cadrul conferinţei anuale Ambrosetti, desfăşurată în nordul Italiei, Lidington a spus că ţara sa doreşte un acord care să mulţumească toate statele UE, dar a precizat că Marea Britanie a pregătit un plan pentru eventualitatea absenţei unui acord privind viitoarele relaţii între Londra şi Bruxelles. El a accentuat că este important ca negocierile să se încheie cel mai târziu în luna noiembrie, pentru ca parlamentul britanic şi parlamentele celorlalte 27 de state membre ale UE să aibă suficient timp pentru a aproba textul acordului.
Marea Britanie urmează să părăsească UE pe 29 martie 2019, dar până în prezent nu există un acord cu Bruxelles-ul privind viitoarele relaţii, iar unii parlamentari britanici susţin ideea organizării unui nou referendum de tipul celui desfăşurat în iunie 2016, când o majoritate a electoratului britanic s-a pronunţat pentru ieşirea ţării din Uniunea Europeană.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News