Breșă de securitate la CASA REGALĂ. Un preot FALS, alături de soldații responsabili cu PROTECȚIA Reginei
Data actualizării:
Data publicării:
Autor: Florentina Constantin
WhatsApp
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Kris Schulze
Imagine cu rol ilustrativ / Sursa foto: Pexels (Kris Schulze
Armata britanică a declaratcă a lansat o anchetă după ce în presă a apărut informaţia că un bărbat care pretindea că este preot a petrecut o noapte într-o cazarmă alături de soldaţii responsabili cu protecţia reginei Elisabeta.

Totul a avut loc în apropierea castelului Windsor unde monarhul locuieşte, informează Reuters marţi. Tabloidul The Sun a relatat că impostorului i s-a permis accesul în cazarma regimentului Coldstream Guards fără să arate vreun document justificator sau de identificare, iar mai târziu a mâncat, a băut şi a spus poveşti cu soldaţii.

Regina nu se afla la Windsor la momentul incidentului care a avut loc miercurea trecută, a precizat publicaţia.

"Această încălcare a securităţii va fi anchetată în detaliu"

"Armata ia extrem de în serios această încălcare a securităţii, care va fi anchetată în detaliu în mod prioritar", a declarat un purtător de cuvânt al Ministerului Apărării. "Acest incident este în prezent parte a unei anchete în curs de desfăşurare şi ar fi, prin urmare, inadecvat să facem alte comentarii în acest moment", a precizat el, potrivit Agerpres.

Coldstream Guards sunt un regiment de infanterie din cadrul armatei britanice, în ale cărui responsabilităţi intră rolul ceremonial de a proteja palatele regale.

Regina s-a întors după o scurtă vizită la Sandringham, reşedinţa sa din estul Angliei, miercurea trecută, însă Palatul Buckingham a declarat că monarhul nu era prezent la Windsor la 08.20 GMT, ora la care bărbatul a fost escortat din cazarmă.

Vezi și: Care este meniul zilnic al Reginei Marii Britanii. Ce mâncăruri au ajutat-o să ajungă la 96 de ani

"A început să vorbească despre faptul că  i-au fost înlocuite organe"

The Sun a relatat că intrusul a pretins că este preot şi le-a spus ofiţerilor că era prieten cu capelanul batalionului. El a fost apoi invitat înăuntru, a primit de mâncare şi de băut şi a început să spună o mulţime de "poveşti", a indicat ziarul, citând o sursă.

Suspiciunile cu privire la identitatea sa au început să apară atunci când bărbatul "a început să vorbească despre faptul că a lucrat ca pilot de testare pentru scaune ejectabile şi că i-au fost înlocuite organe", a declarat sursa pentru Sun.

Vezi și: Barbie Regina Elisabeta a II-a, noua păpușă în ediție limitată

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
Iti place noua modalitate de votare pe dcnews.ro?
pixel