Data publicării:

Brazilianul Jonas (Benfica Lisabona) şi-a anunţat retragerea

Autor: Sebastian Florea | Categorie: Sport
WhatsApp

Fostul internaţional brazilian Jonas şi-a anunţat retragerea din activitate, după un nou titlu de campion al Portugaliei cucerit cu Benfica Lisabona, echipa la care a evoluat începând din 2014, informează L'Equipe. În vârstă de 35 ani, Jonas a mai evoluat în cursul carierei sale la formaţiile Guarani, FC Santos, Gremio Porto Alegre, Portuguesa din ţara sa natală, făcând pasul către fotbalul european în 2011, când a semnat cu Valencia. După trei sezoane şi jumătate petrecute pe Mestalla, Jonas a semnat cu Benfica Lisabona, alături de care a câştigat patru titluri de campion al Portugaliei, înscriind în total 137 de goluri în 183 de meciuri disputate în toate competiţiile. Jonas va fi sărbătorit de clubul lusitan miercuri, cu ocazia meciului amical dintre Benfica Lisabona şi Anderlecht Bruxelles, care va avea loc pe Estadio da Luz din capitala lusitană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel