Data publicării:
Brânzeturi alese, din Ținutul Secuiesc, apreciate de Prințul Charles - EXCLUSIV
Brânzeturile locale, naturale, făcute cu multă migală și cu mirodenii alese, sunt la mare căutare. Într-un reportaj special pentru DC News vă prezentăm gospodăria lui Daniel Tibor, din Armășeni, județul Harghita. Aici sunt produse nu mai puțin de 15 tipuri de brânză, apreciate chiar și de Prințul Charles.
Ținutul Secuiesc și în special, județul Harghita, este una dintre cele mai frumoase zone din România. În inima Transilvaniei, oamenii locului nu numai că se bucură zi de zi de peisaje deosebite și un aer curat, dar mănâncă și sănătos, producție proprie.
Produsele atestate tradiționale, secuiești, poate nu sunt atât de mult cunoscute, însă oamenii locului au un har cu adevărat și pregătesc bucate alese, atât din lapte, cât și din carne. Mai mult, 100% naturale.
Cașcavalul de la Armășeni
La Armășeni, în județul Harghita, l-am găsit pe gospodarul Tibor Daniel. Alături de soția și fiul său, duc în spate o mică afacere cu produse lactate. Au învățat să facă brânză de la părinți, după o rețetă dusă mai departe din moși strămoși.
Familia deține 17 vaci de pe urma cărora recoltează zilnic aproximativ 200 de litri de lapte. Jumătate merge la cooperativa locală, iar din jumătate pregătesc nu mai puțin de 15 feluri de brânză, în special cașcaval.
Printre acestea se numără telemeaua proaspătă, cascaval, cașcaval afumat, urdă, dar și specialități precum telemeaua cu ceapă, cu ardei iute, cu mărar, cașcavalul cu chimen, cașcavalul cu trufe, brânza cu mucegai, camembert, parmezanul sau brânza topită. În plus, în gospodărie mai sunt făcute și alte produse precum smântâna sau iaurtul.
Cum se fac brânzeturile
Din 100 de litri de lapte se pot produce până 8-9 kilograme de telemea sau cașcaval. Pentru păstrare, brânza este ținută în apă sărată, adusă de la izvoarele sărate din județ. După prepararea laptelui, brânza se pune la maturat, în funcție de tipul acesteia, telemea sau cașcaval, și durează între 3 zile și 4 luni.
Deși ne-a arătat cum se face brânza, secretul nu este dezvăluit.
Gospodarii se trezesc în fiecare dimineață la ora 4, pentru a începe activitățile în gospodărie, iar uneori, dacă este nevoie, se trezesc și în toiul nopții pentru a întoarce brânza de pe o parte pe alta. Acestă acțiune fiind parte din procesul de maturare.
Din bucatele alese pe care le prepară familia Daniel, a gustat însuși Prințul Charles. Nu numai o singură dată, ci de mai multe ori. Gustul desăvârșit fiind apreciat de către Alteța Regală.
Tradiția merge mai departe
Daniel Tibor și soția sa spun că își doresc să ducă tradiția mai departe, iar fiul lor a îmbrățișat cu drag această meserie.
”Eu am studiat economia agro-alimentară la Miercurea Ciuc, iar acum sunt la facultate. Doresc să ajung inginer agronom. Trebuie inovație și ambiție pentru acest lucru și trebuie să fie un scop în viitor. Nu știu cum să văd viitoru, dar un lucru e cert, eu rămân aici”, spune Rajmund Daniel, fiul gospodarului Tibor Daniel.
Autoritățile spun că susțin producătorii locali. De asemenea, sunt în permanență în legătură cu aceștia și colaborează pentru dezvoltarea comunității.
”Dacă ei fac un pas semnificativ mai mare, atunci se pierde ceva. Sprijinul cel mai bun este să creezi o piață. La ora actuală, cel mai bine este să organizezi lunar, sau periodic, târguri pentru meșteșugarii din zonă”, susține deputatul Attila Korodi (UDMR).
Vezi și:
Fărșang – sau îngroparea iernii, la Sândominic, Harghita. Ziua fără reguli - EXCLUSIV
Drumul Papei în România. Trasee secrete și securitate de grad zero - EXCLUSIV
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News