Brăila: Expoziţie cu imagini ale clădirilor monument istoric, pe gardul unui cimitir din municipiu
O expoziţie cu peste 30 de imagini ale clădirilor monument istoric din Brăila a fost realizată pe gardul unui cimitir din municipiu, la iniţiativa Primăriei, proiectul urmând să fie extins la nivelul tuturor cimitirelor din oraş, a declarat edilul Marian Dragomir.
Organizat ca o expoziţie permanentă în aer liber, proiectul a vizat zugrăvirea pe gardul Cimitirului 'Radu Negru' a unor imagini cu cele mai reprezentative clădiri din municipiu, în alb şi negru, 'pentru a pune o patină a timpului pe ceea ce înseamnă istoria Brăilei', a scris, miercuri, Marian Dragomir pe pagina sa de Facebook. 'Născută din dragostea românilor, contopită într-un amalgam de etnii şi sprijinită pe forţa financiară a bancherilor şi comercianţilor, aflată la întretăierea influenţelor culturale europene şi asiatice, Brăila s-a dezvoltat ca un oraş cu o arhitectură excepţională, demonstrată de prezenţa multor clădiri de patrimoniu, de o diversitate, o valoare şi o frumuseţe aparte.
Cele mai reprezentative păstrate până azi, sau rămase doar în memoria colectivă a oraşului, sunt aduse în atenţia privitorilor de prezenta galerie', se arată în textul de prezentare a expoziţiei. Între clădirile reprezentative care apar în expoziţie se află Palatul Agriculturii, Palatul 'Lyra', Moara Violatos, Ceasul public din Grădina Mare, Casa 'Panait Istrati', Biserica 'Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil', Biserica Greacă, sediul Societăţii Române de Asigurări din Brăila, Casa 'Petre Ştefănescu Goangă', Gara Fluviala, Farmacia Faltis, Hotel Bristol şi multe alte monumente care au făcut istorie în Brăila. Primăria Brăila are în plan realizarea, în perioada imediat următoare, a unei astfel de expoziţii şi pe gardul Cimitirului 'Sfântul Constantin', care va avea ca tematică războaiele de eliberare duse de soldaţii români, cu imagini din arhiva Muzeului Brăilei. 'Expoziţiile vor continua şi în alte zone ale municipiului, cu teme privind Brăila eroică şi cu prezentarea personalităţilor brăilene', a completat Dragomir.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News