Boștinaru, proteste Paris: România a fost material didactic
Europarlamentarul Victor Boștinaru spune că protestele de la Paris sunt dovada eșecului USR-ului francez condus de Macron, iar liderii europeni care au folosit România pe post de material didactic sunt confruntați cu consecințele corectitudinii politice.
Europarlamentarul PSD Victor Boștinaru arată că vestele galbene care atacă forțele de ordine la lumina zilei nu sunt nici imigranți, nu extremiști motivați religios, ca în trecut, sunt francezi neaoși. Cauzele revoltei sunt sociale, în primul rând. Este vorba despre incorectitudinea distribuției poverii fiscale (Macron a ușurat povara celor bogați și a crescut taxele și impozitele pe care le plătesc cei cu venituri mijlocii sau mici), invers decât promisese în campanie. Putem vorbi și de aroganța lui Macron, ca și de inconsistența unei construcției sale politice, partidul En Marche.
”Este un fel de USR franțuzesc, un partid artificial, căruia îi lipsește coerența ideologică și structurarea în interiorul societății, spune Victor Boștinaru. Pericolul nu e doar pentru Franța, ci și pentru UE, dat fiind poziția importantă a Franței în edificiul european. Macron a dat înapoi, a prorogat termenul de aplicare a suprataxării carburanților cu 6 luni. Nu putem ști cine va fi peste 6 luni la conducerea Franței. Se deschide un câmp larg de acțiune partidului lui Le Pen, dar și altor formațiuni extremiste. Nu știm cum va gestiona clasa politică franceză această criză. Vin alegerile europarlamentare, atunci va fi resimțit primul șoc”, a spus Boștinaru.
Protestele de la Paris dau speranțe protestatarilor #rezist din România, sau arată eșecul construcțiilor de laborator, gen En Marche, putând fi capitalizate de opoziția tradițională, reprezentată de PNL?
”Situația de la Paris arată riscului la care expun societatea populiștii de modă nouă, a declarat Victor Boștinaru. Amintiți-vă cum s-au poziționat unii lideri europeni după protestele de la 10 august, când în numele corectitudinii politice au luat în brațe cauza manifestanților, fără să se întrebe dacă era corectă sau dacă mijloacele folosite erau legitime. Evident, și aici e mare diferență față de occident, la ei niciun lider politic nu va acționa la fel ca președintele nostru, cel mai vehement acuzator al forțelor de ordine ale statului. Acest episod va readuce cu picioarele pe pământ mulți politicieni occidentali, arătându-le că statele au nevoie de ordine și de forțele de ordine. O descoperire tâzie și amară, după ce România a fost folosită ca material didactic”, a concluzionat Boștinaru.
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News