Data publicării:
Borza, BOMBA ANULUI! Declarații EXPLOZIVE despre demisia din Parlament
Remus Borza, deputat independent, în cea mai nouă ediție a emisiunii „Borza Analytica" de la DCNews, a anunțat că, în ianuarie 2019, va lua o decizie radicală în ceea ce privește viitorul său politic, precizând că a luat în calcul inclusiv varianta de a-și da demisia din Parlamentul României.
„Multe persoane mă întreabă de ce am intrat în politică. E o întrebare legitimă, deoarece s-a creat o anumită percepție despre politică și, implicit, despre politicieni. Evident, una negativă. Eu am ajuns în Parlamentul țării la 45 de ani, nu ca alții sau altele la 23. M-am apucat de politică nu din oportunism, ci dintr-un crez, și o datorie pe care o am față de țara în care m-am născut și m-am format ca om. Dintr-o dorință sinceră, ca român, ca cetățean responsabil, de a ajuta la primenirea clasei politice, la o reformă morală a societății și la o reformă reală, radicală și profundă a marilor sisteme publice: administrație, sănătate, învățământ.
Din păcate, am constatat că, și în actualul legislativ, sunt puțini parlamentari animați de dorința sinceră de a reforma și moderniza statul și instituțiile sale. În iunie 2017, am votat împotriva moțiunii de cenzură la Guvernul Grindeanu. Nu vedeam atunci niciun motiv rezonabil pentru care să dărâm propriul Guvern, doar ca să satisfac orgoliile și dorințele unui lider de partid. Votând împotriva moțiunii, am votat pentru stabilitate politică și socială, dar și pentru responsabilitate în actul de guvernare. Au fost și alți colegi din ALDE și PSD care au procedat la fel ca mine. Cu toate acestea, eu am fost singurul sancționat, fiind exclus din ALDE, un partid în care am crezut că poate să fie o alternativă viabilă la partidele tradiționale. Evident că m-am înșelat. De atunci, am activat în Parlament ca deputat independent", a spus Remus Borza.
VEZI ȘI: Moțiune de cenzură. Calculele care dărâmă TOT. Borza, declarația momentului
„RECUNOSC!”
„Ca independent", continuă deputatul, „nu ai cum să rupi gura târgului. Strigi disperat în deșert și nu te aude nimeni. Politica este un joc de echipă. Va trebui să-mi găsesc și eu echipa mea din ianuarie 2019. Am avut discuții și cu cei de la PNL, PSD sau Pro România. Nu sunt un ipocrit să nu recunosc lucrul acesta. Dacă va fi să merg spre unul dintre aceste partide, asta nu va însemna că voi abdica de la acele principii și valori în care cred și pentru apărarea și promovarea cărora am intrat în politică. Nu am niciun motiv pentru care să fac compromisuri doar pentru dragul de a rămâne în politică. Am luat în calcul inclusiv varianta de a-mi da demisia din Parlament. Eu nu am câștigat nimic în acești ani. Din contră, am pierdut foarte mult.
Dacă nu voi opta să mă alătur unui partid parlamentar, atunci îmi rămâne opțiunea de a construi o alternativă la partidele tradiționale. Un partid nou, centrat pe problemele țării, nu pe doctrine sau ideologii, un partid care să-și asume reforma statului, a instituțiilor statului, a marilor sisteme publice, un partid care va promova pe liste valoarea și competența, meritocrația, nu mediocritatea, un partid care va putea produce cu adevărat o schimbare în bine. Vreau să fac echipă cu persoane integre, respectate în comunitate, care au generat competență și plusvaloare. Fac apel la antreprenorii români care au rezistat eroic și chiar au făcut performanță într-un mediu politic și economic ostil, la intelectualii țării, la studenții, masteranzii și doctoranzii români din marile universități ale lumii, la cei peste 3 milioane de compatrioți care trăiesc în afara granițelor țării să se implice în acest proiect. Există favorabilitate la nivelul societății pentru schimbarea clasei politice, însă, când vine vorba de implicare, toți se trag pe dreapta. A venit momentul să ne suflecăm mânecile și să ne implicăm în treburile cetății. Altminteri, aceiași politicieni care au administrat treburile țării în ultimii 30 de ani o vor face și în continuare. Poate să fie cel mai important proiect politic al României după 1990, un proiect de țară, un proiect identitar pentru peste 20 milioane de români", a spus deputatul.
„Aceasta nu este mișcarea lui Borza, este mișcarea românilor care cred în nevoia de reformă, de politică, de normalitate și prosperitate. Eu pot oricând să mă retrag, eu pot să fiu și sacrificat. Important e ca alții să continue să spere și să lupte pentru acest imperativ al reformei", a concluzionat Remus Borza.
VEZI ȘI: Iohannis, Teodorovici, Macron, Trump, notați. Borza, previziune: E începutul sfârșitului!
Video
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News