Data actualizării:
Data publicării:

Borrell numește Rusia "un pitic economic" care "seamănă cu o benzinărie al cărei proprietar are o bombă atomică", în comparație cu China

Autor: Florentina Constantin | Categorie: Stiri
WhatsApp
Sursa foto: Agerpres
Sursa foto: Agerpres

Josep Borrell, șeful diplomaţiei UE, consideră Rusia un "pitic economic", în comparație cu China.

"China este un adevărat jucător geopolitic, în vreme ce Rusia este un pitic economic, ea seamănă cu o benzinărie al cărei proprietar are o bombă atomică", a spus Borrell, scrie Rador, citând ria.ru.

Anterior, primul ministru al Federaţiei Ruse, Mihail Mişustin, a declarat că economia Federaţiei Ruse arată o creştere constantă. Potrivit afirmaţiilor acestuia, interesul pentru economia Rusiei creşte, în ciuda tuturor încercărilor adversarilor de a o rupe de la lanţurile globale de producţie, de la rutele logistice şi sistemele de decontare financiară.

"Dorim să evităm ca relaţia noastră cu China să ne facă dependenţi aşa cum am fost de Rusia"

Totodată, în luna martie, Josep Borell, afirma că UE vrea să evite o dependenţă de China, după ce a scăpat de dependenţa de gazul rusesc. 

"Am descoperit că dependenţele, care erau componente ale păcii, sunt, de asemenea, arme care pot fi întoarse împotriva noastră", a declarat Josep Borrell, subliniind "dependenţa excesivă a Europei de gazul rusesc".

Acest lucru a fost evidenţiat de invazia rusă a Ucrainei, deoarece Moscova şi-a restricţionat livrările de gaze către Europa şi a forţat continentul să găsească alte rute de aprovizionare, scrie Agerpres.

În opinia sa, această dependenţă "l-a făcut pe (Vladimir) Putin să creadă că ar putea invada Ucraina cu impunitate pentru că Europa, prizonieră a consumului nostru de gaze provenind până la 40% din Rusia, nu va reacţiona".

"Dorim să evităm ca relaţia noastră cu China să ne facă dependenţi aşa cum am fost de Rusia", a subliniat el în discursul său la Summitul Ibero-American de la Santo Domingo, în Republica Dominicană.

Google News icon  Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News

WhatsApp
pixel