Președintele SUA, Barack Obama - "Statele Unite ale Americii condamnă uciderea brutală a lui Boris Nemțov și facem apel la guvernul Rusiei să conducă o anchetă promptă, imparțială și transparentă privind circumstanțele morții și să se asigure că cei responsabili vor fi aduși în fața justiției. Nemțov era un avocat neobosit al țării sale, dorindu-și pentru concetățenii săi ruși drepturile de care toți oamenii trebuie să beneficieze. Am admirat dedicarea curajoasă a lui Nemțov în lupta anticorupție din Rusia și am apreciat disponibilitatea lui de a împărtăși cu mine opiniile sale candide când ne-am întâlnit la Moscova, în 2009. Oferim condoleanțele noastre familiei lui Boris Efimovich și poporului rus, care a pierdut unul dintre cei mai dedicați și elocvenți apărători ai drepturilor lor";
Boris Nemțov: Mi-e teamă că Putin mă va ucide - INTERVIU
Președintele Ucrainei, Petro Poroșenko (pe Twitter) - "Șoc. Borys a fost ucis. Este greu de crezut. Nu am nicio îndoială că ucigașii vor fi aduși în fața justiției. Mai devreme sau mai târziu. Odihnească-se în pace";
Garry Gasparov, campion mondial la șaf, opozant al lui Putin - "Dictatorii nu întreabă de ce când vine vorba de a lua viața cuiva, ci doar de ce nu. Putin are deja oceane de sânge pe mâini și e încă acolo";
Mihail Hodorkovski, opozant al lui Putin, prieten al lui Nemțov: "L-am iubit. Un tip nesăbuit, dar de treabă";
Secretarul general al Consiliului Europei, Thorbjorn Jagland - "Eu sunt șocat și consternat de faptul ca principalul lider al opoziției, Boris Nemțov a fost împușcat. Criminalii trebuie aduși în fața justiției".
Fiți la curent cu ultimele noutăți. Urmăriți DCNews și pe Google News
- De ce militarii și oamenii cu handicap nu au primit „pensia” înainte de Paște 2024. Unde s-a produs confuzia
- Motivul pentru care o tânără a refuzat să mai plătească la casele self-pay din supermarket / video
- "Femeile din România și cele din Italia sunt foarte diferite”. Designerul Giulia Rossignoli dă cărțile pe față: E total invers
- Adio, mașini în București? Ce spune Nicușor Dan
- BANCUL ZILEI: Rețeta ciorbei de burtă
- Ieșirea din scenă a lui Klaus Iohannis: pas cu pas, spre scenariul lansat în DCNews în decembrie 2023
- Riscurile la care ne expunem când facem cumpărături de pe Shein și Temu
- Lui Mihai Mărgineanu nu i-a venit să creadă ce a văzut în Vama Veche / foto în articol
- Friptură de miel, ideală de Paște 2024. Rețeta secretă a pilotului Osiceanu. Invitații tăi vor fi încântați
- BANCUL ZILEI: Secretul ascuns al limbii române